Asta mi se pare singurul mod decent & concis de a descrie cel mai bun thriller din ultimii vreo 5 ani, cam de la Salinui chueok/ Memories of Murder (Bong Joon-ho, 2003), un alt film sud-coreean menit sa-ti faca tandari cam tot ce credeai si asteptai de la un gen atat de fumat si formatat precum povestile cu killeri seriali si diverse grupari pornite pe urmele lor.
Dar acolo unde filmul lui Joon-ho, inspirat din istoria primului criminal in serie al asa-numitei „Land of the Morning Calm" (niciodata prins), radiografia fara crutare o tara in care, desi niciodata aratata direct, dictatura militara isi facea permanent simtite prezenta si efectele, Chugyeogja/ The Chaser al debutantului Na Hong-jin, prinde intr-o serie de fotograme atroce o lume aparent „democratica", versiunea salbatic-capitalista, in plina descompunere, la doar cativa pasi de colaps. Si nu se sfieste sa arate haosul si anomia ce domnesc la toate nivelurile – de la ucigasul care omoara (simbolic, dupa un M.O. imprumutat de la abatoarele pentru porci), cioparteste si ingroapa curve pentru ca stie ca nimeni nu va fi cu adevarat interesat sa le caute, la pestele fost politist (corupt) care ii porneste pe urme nu din vreo ramasita de sentimente umane, ci deranjat ca i se descompleteaza efectivul bun de scos la produs, deci i se duce naibii mica afacere. Toate astea culminand cu sistemul politienesc (care nu e greu sa-ti aminteasca, prin inaltele capacitati de logica si judecata dovedite, de niscaiva bancuri cu gabori autohtoni) si juridic, incapabil sa prinda & tina un vinovat chiar cand le este pus in brate.
Chaser ar putea, prin violenta unor confruntari si scene (mai ales momentele cand sinistrul criminal cu zambet tamp/ infantil se joaca mai mult sau mai putin competent cu dalta si ciocanul), ritmul alert si umorul negru rabufnind in cele mai neasteptate momente, sa ii duca pe unii cu gandul la hituri mai vechi venite din aceeasi tara – ca Hostul lui Joon-ho sau Sympathy for Mr. Vengeance al lui Park Chan-wook.
Asa cum povestea asta cu protagonist devenit „erou fara voie" doar un pic mai simpatic decat negativul e deja o marca a productiilor locale de gen.
Ce deosebeste Chaser de pleiada nesfarsita de serial killer thrillers a ultimelor vreo 3 decenii e decizia extrem de neobisnuita de a nu pune accentul, cum tot se poarta si „e cool" pe psihopatul asasin, ale carui motivatii nu sint urmarite ori investigate mai deloc, oferindu-ti-se doar mici hint-uri ambigue, ci pe colapsul sistemului caruia ii scapa parca fara efort, pe traseul fostului politist (Kim Yun-seok care reuseste sa umanizeze si nuanteze un personaj pe care il credeai citit din primele 5 minute) pe care consecintele intrevazute ale unor gesturi initiale ajung sa il transforme, daca nu intr-un om (mai) bun, macar intr-unul care face, o data, ceea ce e corect si just, ajungand pana la urma sa se lupte cu toti pentru a-si regasi si salva „angajata" pe care tot el a trimis-o spre fatala intalnire.
Pe regizorul (si co-scenarist) june, dar extrem de priceput la timing, twist-uri, ritmare si schimbare de registru – comicul grotesc si oroarea coabiteaza adesea in aceeasi scena – nu-l intereseaza sa ne dezvaluie motivatiile sau „gandirea" asasinului sau sa joace conform regulilor ras-umblate ale genului: killerul cu ochi abia mijiti, voce joasa si ranjet copilaros (straniul Ha Jung-woo intr-una dintre cele mai inspaimantatoare performante din memoria recenta) e prins in prima jumatate de ora, si dupa ceva ocolisuri da senin declaratii amanuntite care il confirma, dar nu lamuresc nimic si nu ajuta pe nimeni; angrenajul urias pus in miscare de marturisirea facuta din coltul buzelor se dovedeste complet incapabil sa il agate, iar feeling-ul de damnare din blockstart nu se disipeaza nici macar in interludiile ilare ce puncteaza actiunea.
Intr-o viziune tipica Extremului Orient, soarta si nesansa joaca si ele un rol, implacabil, in rezolutia care te pune pe ganduri, mai ales in finalizarea povestii empatic urmarite a tinerei victime (Seo Yeong-hie). Iar tonurile sumbre ale imaginii preponderent noptatice si ploaia de sfarsit de lume (alt leitmotiv al noului val sud-coreean) nu sint decat simboluri suplimentare al dezastrului general pe care nimeni nu pare capabil sa il stopeze.
Pana la urma, Na Hong-jin a facut un film amar, incomod si haituitor despre ce se poate intampla intr-un loc (tara/ lume etc.) in care regulile si morala au luat o pauza, lasand locul confuziei, coruptiei si anarhiei.