Pe Lukas Moodysson l-au simpatizat multi pentru profund-umanele Fucking Åmål si Tillsammans si dintre cei care au vazut povestea tragic-lacrimogena din Lilja 4-ever putini s-au abtinut de la varsat lacrimi.
Dupa care suedezul s-a returnat spre pasiunea sa pentru poezie si a livrat doua filme (A Hole in my Heart si Container) stranii si intunecate la care suspect de multi talibani ai cinema-ului indie au strambat profund din nasurile lor fine. Pus la zid Moodysson executa manevra Guy Ritchie si le livreaza celor care stiu exact ce si cum ar trebui sa filmeze un auteur de cinema un film foarte facil, deloc alert, non-poetic, cam disfunctional si destul de emotional: Mammoth.
Leo (Gael Garcia Bernal) se duce in Thailanda cu un private jet pentru a semna un contract, doarme acoperit cu o paturica imprimata cu logo-uri Louis Vuitton si se joaca pe PSP.
Allison (Michelle Wiliams) ramane singura printre piese de mobilier de designer in apartamentul din inima New York-ului si se frustreaza cumplit constatind ca fiica lor prefera compania menajerei.
Si Leo si Allison sufera teribil ca urmare a unui ennui existential fundamentalmente vestic. Colateralele existente ale menajerei filipineze (care munceste pentru a avea cu ce-si construi la ea in tara o casa si pentru a-si hrani decent mama si copii) si ale unei prostituate thailandeze sunt si ele afectate de alienarea urbana de 5 stele de care sufera cuplul protagonist. Mamutul din titlu se regaseste si sub forma de stilou (pentru detalii vedeti filmul, mai ales daca stiati ca stilourile se fac numai pe baza de pelicani) dar si ca metafora a unei lumi very fucked up.
Acest articol poate fi citit integral in APERITIFF