Blog de Miruna Vasilescu
Sunt unul din cei 6 Young Film Critic Trainees la Festivalul de la Rotterdam. Festivalul, mi se spune, nu e asa de mare ca Berlinul, nici la fel de glam. Festival de debutanti si independeti, underground hype si aglomeratie de producatori care pandesc proiecte si talente.
Ajung la deschidere. Vad PAJU, premiera mondiala, al doilea film al regizoarei (aflu ca e femeie doar cand apare pe scena o coreanca mica, draguta, in rochie albastra) Chan-ok Park (similar doar fonetic cu Chan-Wok Park cel cu Trilogia Razbunarii). Filmul e proiectat intr-o sala imensa de concerte. Trebuie sa fie in jur de 1000 de oameni care tusesc pe rand – aflu mai tarziu ca iarna la Rotterdam e destul de capricioasa si ca toata lumea raceste cand vine la festival. Filmul e un fel de emotion(ex)plotation cu saracie in Coreea, in orasul Paju, aflat la granita dintre Coreea de Sud si Coreea de Nord. Protestanti, violenta, mafia, o dragoste imposibila, explozii cu gaz butan – tristete fara nicio scapare pana la sfarsit. Nimic deranjant, nimic extraordinar. Dupa film, glisez printre sutele de oameni care discuta despre statusul cinematografiei mondiale, what’s hot and what’s not, noi proiecte si filmul pe care tocmai l-au vazut. Doi betivi ma intreaba tarziu in noapte ce cred despre film. Le zic ca nu ma omor dupa el pentru ca m-a manipulat emotional. Sunt complet de accord. Ei vor actiune si suspans, un film care sa-i tina in scaun si sa-i lase sa aleaga. Ciocnim pentru asta.
Prima zi se soldeaza cu un singur film. MAMA, debut rusesc. Aproape de Taxidermia ca analiza scabroasa dar calma a corpului uman, dar mai degraba spre Chantal Ackerman ca estetica a staticii si mutenie desavarsita, MAMA are in vizor un barbat obez trecut de 40 de ani, care locuieste cu mama lui hiper-protectiva si tipicara. Gafaitul obezului tine loc de soundtrack, gesturile mici (cum mananca oua fierte, cum baleste dupa manechinele de plastic din vitrine, cum se “ghemuieste” in pat) tin loc de actiune, si intregul film tine ritmul cu miscarile greoaie ale personajul principal. Mama aduna scame, coase metri intregi de pantalon, pregateste masa, se da cu crema inainte de culcare. Nu-si spun nimic. Nu se-ntampla nimic. Desi suna tragic, publicul rade. E aproape sinistru ce se-ntampla dar tind sa cred ca nici intentia regizorilor (Yelena si Nikolay Renard) n-a fost prea dramatica.
Citeste mai mult pe HBOclub.