Inainte de show-ul bucurestean de duminica, saxofonistul Branford Marsalis, invitat cu cvartetul sau la Bucharest Masters of Jazz, ne-a povestit ce l-a enervat la un recent concert U2 si ne-a spus de ce formatiile din New Orleans sunt cele mai „dure“ din SUA.
Cum reusiti sa treceti atat de usor de la Public Enemy la Ravel?
E muzica, e doar muzica. N-are sens sa faci lucrurile mai dificile decat sunt. Sigur ca e vorba si despre o abilitate de a intelege contextul cultural. Daca esti un pusti negru american, intelegi foarte bine ce se intampla cu negrii. De aceea am putut canta cu Public Enemy. Chiar daca nu le pricep argoul si sunt dintr-o generatie mai tanara, le inteleg foarte bine beatul. Pe de alta parte, cantam deja in orchestra de la 7 ani la pian si la clarinet. Chiar daca in sudul Statelor Unite exista inca segregare rasiala, in orchestra eram amestecati. Profesorul meu de atunci mi-a dat foarte multe albume de muzica clasica pentru a intelege maretia acestui gen. M-a ajutat sa dobandesc o imaginatie muzicala. Pentru ca am ascultat atatea discuri, aveam o idee despre cum ar trebui sa sune o melodie si cum pot inventa personaje care sa cante anumite bucati muzicale.
Ce ati invatat din turneele cu Sting?
Cultura pop este un lucru ciudat. E o realitate foarte ciudata, asta am invatat. Sting este un muzician mare si continua sa se prefectioneze. E un prieten bun si un om minunat. Cultura pop e ciudata pentru ca iti dai seama ca lumea vine si priveste muzicianul doar pentru ca se bucura la acel moment de succes, pentru ca piesele ii sunt difuzate la radio. Apoi, daca nu-i mai aud piesele la radio, nu mai vin la concert. Si asa se face ca publicul scade de la 80.000 la 5.000 de oameni. Daca esti interpret de muzica clasica, n-o sa intalnesti diferente asa de mari. Lumea merge la concerte din multe motive, dar majoritatea nu asculta de fapt muzica.
Locuiti in New Orleans. Se simte asta in muzica dumneavoastra?
O, clar. De obicei in SUA, daca cineva afla ca faci parte dintr-o trupa muzicala, esti privit ca un oarecare ce poate fi oricand dat la o parte. Dar nu in New Orleans! Tipii duri din oras sunt chiar cei ce canta in formatii muzicale. Si toti se dau in vant dupa trupe, inclusiv dupa formatiile care canta la marsurile din oras. Nevasta mea e din New York si, cand a venit in New Orleans, i-am spus ca trebuie sa mergem sa vedem o trupa care-mi place mult, o cheama The Soul Rebels. Ne-am intalnit si am povestit cu ei, iar sotia mea a dat un pas inapoi, spunand ca nu e obisnuita cu asa ceva. I-am raspuns: „Sunt doar niste cantareti care se poarta ca niste adevarati barbati“. Nu-s ca muzicienii din New York care te saluta politicos si incearca sa fie draguti. Nu e vorba neaparat despre masculinitate, pentru ca sunt si soliste celebre care fac parte din astfel de trupe. E vorba despre un soi de asprime, de duritate.
Citeste intreg interviul pe cotidianul.ro.