Dintre filmele care au rulat la noi in 2008, iata cinci care vor ramane.
In primul rand, Boogie. Nu-l pun pe locul intai pentru ca e un film romanesc (de Radu Muntean), ci pentru ca, desi in aparenta nu face decat sa prezinte sec o criza minora din vietile unor oameni obisnuiti ajunsi pe la mijlocul vietii, vine cu cea mai comprehensiva si mai completa viziune (si, in consecinta, cu cea mai sfasietoare) asupra a ceea ce inseamna sa fii om.
Singurul film care-i poate sta alaturi este In clasa (al regizorului francez Laurent Cantet), care, vorbindu-ne cu o onestitate intelectuala desavarsita (fara a melodramatiza nici prin edulcorare, nici prin catastrofism) despre dificultatea de a face cetateni francezi din niste copii de imigranti, ne vorbeste, de fapt, despre dificultatea de a face oameni intregi din copiii de orice fel. Paranoid Park (de Gus Van Sant) vorbeste nu despre copilarie, ci despre adolescenta, ale carei extreme de alienare si de plenitudine spirituala le investigheaza nu cu instrumentarul psihologiei sau al sociologiei, ci cu acela (pana la urma, mai iluminator) al poeziei.
In schimb, filmul ceh In slujba regelui Angliei (de Jiri Menzel) e despre lucrurile cu care ramai atunci cand nu mai esti tanar; e un fel de balet cinematografic, comic si sublim, despre viata ca plutire stupida in voia tuturor curentilor, dar si despre placerile lumesti si despre dobandirea intelepciunii. Iar cel de-al cincilea film de pe lista mea e Avocatul terorii (de Barbet Schroeder), un documentar care, urmarind traseul profesional al avocatului Jacques Vergès – aparatorul multora dintre marii criminali ai secolului XX si o figura absolut fascinanta -, de fapt reconstituie, in doua ore incarcate, inductoare de vertij moral, intreaga istorie a terorismului modern.