De Citit : Editoriale

Semne rele

| 16 februarie

Depinde la ce te uiti si pe cine astepti.

Semnele rele s-au inmultit. Pastorul care vestise Apocalipsa a fugit cu banii. Ve­cinii Costica (asa se nu­meau, dna si dl Costica), din cei mai buni oameni din lume, au inceput sa se inraiasca fara motiv. Taman atunci s-a nascut, in cea mai saraca tara de la capatul lumii, un copil cu cap de soparla. Si cu sapte degete la mana, dar nimeni nu ar fi putut spune care era semnul mai rau. Apoi, familia Costica a in­ceput sa bea si sa faca scandal. Exact atunci s-a aflat despre alinierea pla­netelor – nu mai era de joaca. Vara era irespirabila, cu invazie de tauni. Prostii ziceau la televizor ca-s lacuste. Nu calcase picior de lacusta in oraselul lor linistit. In schimb, fata preotului a aparut pe coperta unei reviste pentru barbati, iar doamna invatatoare a fugit cu un sofer de TIR, lasand doi copii si un barbat neconsolat in urma. Apoi a curs apa rosie la robinet. Si au deviat linia autobuzului fara nicio noima. Cei de la primarie isi pierdusera mintile. Sfarsitul isi trimitea emisari tot mai grabiti, dar lumea, bezmetica, nu intelegea nimic.

Asa ca si-a facut pro­vizii, zi de zi, fara pauze, si-a armat casa si a asteptat un semn. Iar semnul a venit noaptea. Doua masini s-au ciocnit exact sub fereastra lui. Scandalul care a urmat a umplut strada de cele mai scabroase obscenitati. Si mai linistit, a ridicat che­pengul si a coborat la subsol. Lanterna a luminat spatiul larg, burdusit cu de toate. A tras zavorul si s-a asezat fara o vorba pe canapeaua mirosind inca a proaspat. Zgomotul se astupase cu pamant. Apoi a tresarit ca muscat de sarpe. Mai era cineva in coltul cel mai intunecos. Un batranel incovoiat si scofalcit, care l-a luat in brate, ca pe un frate mai mic. „Uf, bine c-ai venit, de cand te astept! Acum e randul tau.“ Apoi a iesit repede, topindu-se in caramizile vechi.