Se mai intampla si minuni, nu va minunati.
Filip Florian, Zilele regelui, Editura Polirom. Filip Florian a debutat in 2005 cu romanul Degete mici, care a rupt gura criticii literare, dar si a catorva edituri occidentale, care s-au grabit sa-l traduca sau sunt pe cale s-o faca. Toata lumea astepta al doilea roman, care urma sa confirme sau nu succesul primului. Multi ar fi ranjit incantati daca Filip Florian nu confirma, asa ca ma simt obligat sa spun de la bun inceput: a doua carte e substantial mai buna decat prima, chiar daca are mici hibe pe ici, pe colo. Dar s-o luam pe indelete. Subiectul romanului este, pe scurt, urmatorul: imediat dupa instalarea pe tron a Principelui Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig, cunoscut mai tarziu drept Carol I, acesta il cheama in tara pe dentistul lui, un anume Joseph Strauss. Dentistul Strauss se supune ordinului si pana la urma ajunge la Bucuresti, dar nu singur, ci insotit de motanul lui, Siegfried. Un motan simpatic, personaj foarte important in roman. Se instaleaza amandoi intr-un apartament pe Lipscani, si tot pe Lipscani dentistul isi deschide cabinet. Intrat in slujba Principelui, ii vindeca o gingivita, ii amorteste o masea de minte si ii prepara un decoct din ciuperca Amanita muscaria, cu efecte halucinogene, zeama care l-a ajutat pe Principe sa se comporte aproape familiar cu Abdul-Aziz, sultanul Sublimei Porti. Apoi ii procura o curva minora si oarba, care ii face Principelui un baiat. La randul lui, Joseph Strauss se indragosteste de sarboaica Elena Ducovici, cu care se va casatori si va avea un copil. Nici motanul Siegfried nu sta de pomana: o cucereste pe Rita, o motanita aborigena, cu care are o multime de progenituri. Si scrie pentru ea un fel de Cantare a Cantarilor. Romanul e scris mai mult decat ingrijit si asta impune.