Formalism decorativ ascunzand deruta conceptuala.
Stoker (Legaturi suspecte), primul film hollywoodian al lui Park Chan-wook, mobilizeaza referinte hitchcockiene si vampirologice precise (numele de familie al protagonistei, Stoker, este si numele romancierului care a scris Dracula), dar si multe locuri comune ale cinemaului (si literaturii) “de groaza & mister”, in serviciul unei alegorii destul de tulburi, dar foarte decorative, despre trezirea sexuala a unei adolescente. Proaspat ramasa fara tata, tanara si sumbra India Stoker (Mia Wasikowska) e tulburata si mai rau – intocmai ca adolescenta din Shadow of a Doubt al lui Hitch – de aparitia unui nelinistitor “unchi Charlie” (Matthew Goode), care se muta in casa cu ea si cu mama ei (o Nicole Kidman inghetata intr-o tinerete-fara-batranete la fel de creepy ca a lui Dorian Gray).
Casa lor – una izolata – e localizata in Connecticut-ul contemporan, dar mediul “american” zugravit aici de regizorul lui Oldboy e unul ermetic, abstras oricarei realitati sociale: numele personajelor au rezonante livresti (India, Evelyn, Gwendolyn), iar hainele lor (mai putin ale Indiei) vin de pe vremea lui Hitchcock. Misterul si suspansul filmului, coerenta discursului sau tematic (despre cum violenta se transmite prin sange – de unde si referintele gotice si vampirologice) si coerenta psihologica a personajelor nu pot tine pasul cu formalismul debordant al regizorului sud-coreean, al carui montaj se intemeiaza uneori nu doar (si nici macar in primul rand) pe logica narativa, ci si pe “rime” pur formale intre cadre sau secvente succesive: un gest al unui personaj poate fi continuat, in cadrul urmator, de un alt personaj, aflat intr-un alt spatiu; alteori, elementul de legatura poate fi un obiect, o culoare etc.