Pescuit sportiv e amuzant, dar subtire.
In filmul de debut al lui Adrian Sitaru, Pescuit sportiv, un cuplu de amanti cu nervii grav avariati de atata clandestinitate (Adrian Titieni si Ioana Flora) accidenteaza cu masina o prostituata (Maria Dinulescu) si, de usurare ca n-a patit nimic, o invita cu ei la picnic. Actiunea filmului acopera urmatoarele cateva ore, in cursul carora fata ii joaca pe degete pe cei doi, aflandu-le toate secretele, ametindu-i sexual si dandu-le peste cap toate eforturile de a parea morali in propriii lor ochi; pana la apusul soarelui, ei sunt complet intorsi pe dos, dar mai uniti – fata (inger pervers, dar inger) a scos demonii din ei.
Ceea ce e o schema draguta si un spectacol amuzant – jucat elocvent si condus cu o foarte desteapta tehnica a gadilarii publicului. Daca e mai mult decat atat – daca filmul vine macar cu o singura observatie de substanta pe vreuna dintre numeroasele teme pe care le pune pe masa (psihologia cuplului adulterin, combinatia de moralitate si ipocrizie practicata zilnic de „oameni obisnuiti“, inevitabilele tensiuni interumane provenite din faptul ca fiecare are punctul lui de vedere) sau daca ce se intampla in el are vreo legatura reala cu experienta umana – asta e o alta discutie.
Pentru doi oameni in toata firea (care nu par complet neinteligenti si care, oricat ar fi de isterici si de invrajbiti, nu sunt atat de isterici si de invrajbiti incat sa nu fi functionat pana acum in societate), amantii sunt neverosimil de usor de jucat pe degete, mai ales ca tehnicile de manipulare ale fetei sunt infantile. Iar personajul ei e, in fond, a n-spe mia versiune a Intrusului Misterios care intoarce pe dos (si pana la urma purifica) un mediu statut si imbacsit – un tip de personaj care e intotdeauna mai mult un truc, o facatura.