Intotdeauna am fost fascinat de diferentele intre aparenta si esenta la legume.
In primul rand, realizez ca oamenii care au descoperit fructele comestibile si ceaiurile buvabile si-au gasit, invariabil, sfarsitul intr-un ceai de leandru sau intr-un gard viu, plin de bobite apetisante. Animalele erbivore se pot feri – au un nas bun, un stomac ilustru si o intuitie ancestrala. Dar oamenii, capabili doar sa navaleasca in desisuri cu spini fara a-si distruge pielea, au un handicap serios atunci cand vine vorba de digestie. Poate regii au avut degustatori de fructe. Poate au avut noroc. Dar atunci cand privesti un fruct sau o leguma, trebuie sa fii constient ca exista 91% sanse ca interiorul sa fie diferit. Folosind aceleasi criterii pentru toate roadele pamantului, le putem imparti, ca si pe oameni, in roade cinstite si roade necinstite. Printre legumele cinstite putem remarca morcovii, dar mai ales matriostile naturii: andivele, ceapa si varza. Oricat ai umbla in ele, gasesti acelasi lucru, dar din ce in ce mai mic. Simetrii plictisitoare ale naturii. Pe de alta parte, avem si fructe si legume cu provocari estetice ca mazarea sau pepenele rosu. Dincolo de roadele cinstite si necinstite, exista si unele de-a dreptul tepare. |epari sunt ardeii de toate felurile, umpluti cu aer. O fi cel mai curat aer? N-am laborator ca sa verific.
Mai exista si fructe-panarama, care arata atat de diferit in exterior incat te bufneste rasul cand le zaresti continutul: liciile – fructe cu aparenta de samanta, cu alta samanta in interior. Special am lasat la final fructele care ne urasc de-a dreptul – nuca de cocos si ananasul, capabile sa-ti faca mai mult rau pana le desfaci decat le poti face tu lor dupa aia.
[email protected]