Lansare carte, "Scurt elogiu al eroului din noi", Yves Richez, la Editura Spandugino.
Editura Spandugino si Institutul Francez din Bucuresti va invita pe 11 noiembrie 2009, incepand cu ora 19.00, la lansarea in premiera, a cartii bilingve "Scurt elogiu al eroului din noi". Lansarea va avea loc in incinta librariei-cafenea Carturesti din cadrul IFB si va fi precedata de lectura autorului, Yves Richez si Mihaela Dedeoglu, jurnalist RFI (pentru varianta romana).
Acest elogiu al eroului si al eroismului personal propune o analiza epistemologica ce reface traseul initiatic al eroului din orice timp. Dincolo insa de povestea populata cu eroi antici, dar si cu altii mult mai recenti precum Batman sau Neo, drumul pe care ne conduce aceasta carte are o destinatie precisa: intalnirea cu eroul "posibil" din noi. Un drum initiatic, un insotitor, un Mentor si un Maestru, dar mai ales dorinta extrem de puternica de a-si scrie propria realitate, iata ce se afla in bagajele eroului de pretutindeni si de oricand.
Scriitor, coach si specialist in dezvoltare persoana, Yves Richez este fondator si asociat al Success Communication & Leadership, si Responsabil al Comitetului Stiintific al Federatiei Internationale de Coaching din Franta.
Yves Richez in cartea "Scurt elogiu al eroului din noi": "De curand, am fost intrebat la ce serveste un erou. Am raspuns «la nimic» … eroul nu serveste la nimic, ci serveste ceva. Infaptuieste acte eroice avand un obiectiv bine stabilit dinainte. Lucrarea de fata va propune intelegerea eroului intr-o lumina deosebita. Intr-adevar, am incercat sa-l evoc nu ca pe o stare de sine istorica, sociologica, psihologica, psihanalitica, sau arhetipala, ci, mai degraba, in ceea ce il motiveaza, ce il anima, il face sa evolueze, il ajuta sa se descopere. Care este acest lucru ce-l depaseste? De unde ii vine aceasta energie incredibila? De ce face ceea ce face? Cum reuseste el sa-si infrunte adversarul? Este, oare, el mereu singur? Si ce se intampla cu el cand, obosit fiind, lupta il epuizeaza? Cine este el? Ce element ambiental il face sa se manifeste? Oare suntem noi cu totii potentiali eroi?"
Titlu: Scurt elogiu al eroului din noi
Autor: Yves Richez
Editura: Spanduigo