Evenimente : Teatru

Trei generații

Trei generații, de Lucia Demetrius, duminica, 11 martie 2018, de la ora 19:00. la Teatrul Odeon, Sala Majestic.

Regia artistică: Dinu Cernescu.
Scenografia: Maria Miu.
Ilustrația muzicală: Vasile Manta.
 „Căutând idei de spectacol cu Dorina Lazăr, am ajuns la istoria sentimentală a Trei generaţii – istorie frământată, amestecată cu iubiri neîmplinite, cu pasiuni şi constrângeri nemeritate.Am vrut să creăm un spectacol cu parfum de epocă, costume frumoase, decor şi muzică de atmosferă de sfârşit şi de început de secol. Având roluri bine scrise şi actori pe măsură, am construit un spectacol “de teatru” cu început, poveste şi final”.          Dinu Cernescu
Lucia Demetrius (16 februarie 1910, București – 29 iulie 1992, București) a fost prozatoare, poetă, traducătoare, actriță și autoare dramatică.
Trei generații a avut premiera în 1956 la Teatrul Municipal (actualul Teatrul Lucia Sturza Bulandra). Din distribuție au făcut parte mari actori: Ștefan Ciubotărașu (Ioniță), Marietta Rareș (Sultana), Fory Eterle (Chiril), Tantzi Cocea (Ruxandra), Jules Cazaban (Alexandru Irimescu), Leny Caler (Domnișoara Macri cea mică), Benedict Dabija (Ilie), Beate Fredanov (Eliza).S-a jucat cu succes de-a lungul timpului în teatre din Bucurețti, în provincie dar și în străinătate (la Riga, la Teatro Nuovo din Torino și în Lituania), s-a tradus în cinci limbi (rusă, germană, maghiară, franceză și arabă), a fost ecranizată în trei versiuni, în regia lui Nicolae Motric și a Ioanei Prodan (1971), a lui Nae Comarnescu (1981) și a Olimpiei Arghir (1985), iar în 1989, compozitorul Sergiu Sarchizov a realizat opera în trei acte cu același titlu.