E criza. Nu mai consumati TV si mall-uri si… Consumati un pic mai mult teatru. Suntem aici. Cu bune si cu rele. Dar nu cretini, ca ei – si cum ne vor.
E parca o meteahna a teatrului actual, fie el creat de nume dintre cele importante, sa aiba momente prea lungi, sa treneze… sa duca spectatorul la clipe de plictis. Regizorul cauta poate a spune prea multe, conventiile sunt sau ti se par, uneori, prea conventionale, prea de multe ori iesi de la spectacol – chiar de ti-a placut, chiar de ai cuvinte bune si foarte bune despre ce ai vazut si auzit – cu sentimentul ca ar fi fost mai bine daca scena aia sau ailalta ar fi fost mai comprimata, daca s-ar fi taiat ceva din text, daca, in fine, spectacolul ar fi durat cu 20 – 30 min. macar mai putin. Daca esti prieten cu regizorul i-o si spui, iar daca reprezentatia vazuta e o avanpremiera ai chiar speranta ca pana-n premiera sa tina cont macar un pic (10 – 15 min.) si de parerea ta… Exista insa o autoare contemporana care, apreciata de unii – vorbesc mai ales de public – iar de altii ba, a reusit cred, desi i s-a jucat sau i se joaca cam tot ce scrie, sa nu starneasca reactia de mai sus. E adevarat ca Lia Bugnar isi regizeaza singura spectacolele, atunci cand nu se gaseste un regizor cu care sa colaboreze foarte bine (… e normal, e in viata, are de ce si cum sa se bata pentru textele ei…). Ideea e ca dupa piesele ei (jucate in Green sau aiurea), daca stai printre spectatori cand ies de la spectacol, auzi comentarii de genul „bai, a fost prea scurta piesa asta…!“. Imi place teatrul asta de la care pleci cumva ca de la o masa buna, dar inca nesatul complet. Altfel, e plin la teatru-n general. Vezi cozi la casele de bilete. Sa fie si datorita gunoiului pe care ni-l ofera televiziunile!? (Da, e un apropo si la spectacolul Liei „7 dintr-o lovitura“ de la TNB).
[email protected]