La Traviata, sambata 22 aprilie 2017, de la ora 18:30, la Opera Nationala Bucuresti.
Operă în trei acte de Giuseppe Verdi.
Libretul de Francesco Maria Piave după romanul şi drama „Dama cu camelii”.
De Alexandre Dumas-fiul.
Spectacol în limba italiană, cu titrare în limba română.
Premiera mondială: 6 martie 1853, Teatro La Fenice din Veneţia.
Data premierei în stagiunea 2014-2015 la Opera Naţională Bucureşti: 30 octombrie 2014.
Durata: 2 ore 45 minute (cu două pauze).
Regia: Paul Curran.
Scenografia: Gary McCann.
Dirijor: Vlad Conta.
Despre:
Noua premieră a operei „La traviata” din această stagiune îl are ca regizor pe Paul Curran, important artist internaţional, care a colaborat cu teatre reprezentative din Veneţia, Milano, Roma, Napoli, Londra, Chicago, New York, Sidney. Montările sale spectaculoase îmbină adesea clasicul cu noile tendinţe în regia de operă, astfel încât spectacolul său de la Opera Naţională Bucureşti – o interpretare nouă a capodoperei verdiene „La traviata” – se anunţă a fi o viziune proaspătă. Respectând intenţiile şi temele compozitorului şi libretistului, Paul Curran creează – în colaborare cu scenograful Gary McCann, cunoscut creator de costume şi decoruri pentru spectacole de operă în Marea Britanie, Olanda, Rusia, Norvegia, Austria – o îmbinare între vechi şi nou, între clasic şi modern.
Sinopsis
Actul I
Violetta Valéry, o tânără curtezană, renumită în lumea bună a Parisului, participă alături de prietenii săi la balul unei alte curtezane, Flora Bervoix. Aici, Gaston, vicontele de Letorières, îi prezintă un nou admirator, Alfredo Germont. Acesta îi mărturiseşte că din clipa în care a văzut-o pentru prima dată a fost fascinat de frumuseţea şi inteligenţa ei, dar nu a avut curajul să i-o spună. El îi închină un toast şi îi şopteşte cuvinte de dragoste, prevenind-o că viaţa ei aventuroasă îi va ruina sănătatea. Violetta ştie acest lucru, pentru că este bolnavă de tuberculoză, însă nu acceptă adevărul şi preferă să-şi continue viaţa în lux şi petreceri. Deodată, ea aproape leşină, toţi îi sar în ajutor, dar ea îi alungă. Cei doi rămân pentru câteva momente singuri, iar Alfredo îi face cu sinceritate o declaraţie de dragoste. La început, ea îl tratează cu indiferenţă, încearcă să-l îndepărteze, dar îşi dă seama că de fapt ea nu a trăit niciodată dragostea adevărată şi se întreabă dacă acest tânăr onest, venit din provincie, o va putea convinge să-l iubească. Ca să mai poată vorbi cu el, îi dăruieşte floarea ei preferată, o camelie, pe care îi cere să i-o aducă înapoi atunci când se va ofili, lăsând-o astfel să înţeleagă că se vor întâlni curând.
Actul al II-lea
Violetta şi Alfredo sunt deja de trei luni împreună şi s-au retras într-o casă la ţară pentru a scăpa de agitaţia oraşului. Aici sunt fericiţi şi liberi să-şi trăiască dragostea, departe de petreceri mondene. Alfredo descoperă însă că şederea lor în această casă este foarte costisitoare. El află că iubita lui îşi vinde pe ascuns toate proprietăţile pentru a-şi asigura traiul şi, supărat că nu se gândise la acest aspect al relaţiei lor, el decide să plece la Paris pentru a face rost de bani.
Între timp, Violetta a primit o invitaţie la un bal organizat de prietena ei Flora. Ea a abandonat, însă, acel stil de viaţă, a renunţat la toate petrecerile pentru Alfredo şi nu mai doreşte să-şi asume rolul de curtezană. În absenţa lui Alfredo, soseşte la vilă Giorgio Germont, tatăl acestuia. Violetta şi Alfredo sperau ca prin promisiunea Violettei de a renunţa la viaţa de curtezană să-l înduplece pe Germont să le binecuvânteze relaţia. Deşi descoperă în Violetta o altă femeie decât s-ar fi aşteptat, o doamnă distinsă, o fiinţă bună şi credincioasă, Giorgio Germont îi cere imposibilul: să se despartă de fiul său. La început, Violetta refuză, însă află că Alfredo are o soră care urmează să se căsătorească, iar logodnicul acesteia nu ar accepta niciodată să facă alianţă cu o familie căzută în dizgraţie. Violetta înţelege că statutul său de curtezană şi relaţia ei cu Alfredo ar compromite viaţa tinerei. Îndurerarată, ea decide să renunţe la Alfredo şi îl roagă pe Germont să-i promită că, după ce ea va muri, îi va explica fiului său motivul pentru care ea, acum, îl părăseşte.
Alfredo primeşte o scrisoare de despărţire din partea Violettei. Descoperă, de asemenea, invitaţia Florei la bal şi, furios, decide să meargă acolo pentru a-i cere explicaţii.
La balul Florei, lumea deja vorbeşte despre despărţirea Violettei de Alfredo. Violetta soseşte însoţită de baronul Douphol. Orbit de gelozie, îşi face apariţia şi Alfredo, urmat la distanţă de tatăl său, care încearcă să-l tempereze. Violetta, extrem de tulburată de întâlnirea cu Alfredo, se află într-o situaţie tensionată şi îi cere să-i vorbească. Acesta se află la masa de joc, unde câştigă mai multe partide la rând. Crezând că noul amant al Violettei este baronul, îl provoacă la joc şi îl apostrofează pe acesta de mai multe ori. Când toţi ceilalţi se retrag, Alfredo îi cere Violettei în secret să fugă cu el. Ea îl refuză, îi ascunde promisiunea pe care o făcuse tatălui lui şi îl minte că noul ei amant este baronul Douphol. Furios, Alfredo o umileşte public pe Violetta, aruncându-i o pungă cu bani la picioare şi spunând că a plătit-o. Giorgio Germont, care asistase la această scenă, împreună cu toţi ceilalţi, îl mustră violent, iar baronul îl provoacă la duel.
Actul al III-lea
După ce şi-a risipit toată averea, Violetta îşi trăieşte ultimele clipe într-un apartament modest din Paris. Singurii care i-au rămas alături sunt servitoarea sa credincioasă Annina şi un prieten, Doctorul Grenvil. Violetta primeşte o scrisoare de la Giorgio Germont. Cuprins de remuşcare, acesta îi scrisese că i-a mărturisit fiului său sacrificiul ei şi că vor veni în curând să o viziteze. Întoarcerea lor este tardivă pentru că Violetta trece prin fazele finale ale bolii. Alfredo îşi mărturiseşte încă o dată dragostea pentru Violetta, care moare cu gândul consolator că a primit iertarea celui pe care l-a iubit.