Evenimente : Concerte

Incantari – concert Maxim Belciug la Institutul Cultural Roman

Vineri, 6 aprilie 2012, de la ora 19.00, chitaristul Maxim Belciug se intalneste cu iubitorii muzicii la Institutul Cultural Roman (Aleea Alexandru 38) pentru un concert prilejuit de lansarea noului sau CD de chitara solo.

Intitulat Incantari, CD-ul poate fi considerat o poveste de dragoste – dragostea pentru chitara, pentru muzica si pentru frumos, istorisita in fraze cu sonoritati diverse. Randuite cu grija, acordurile baroce ale lui Johann Sebastian Bach, Domenico Scarlatti sau Gaspar Sanz se impletesc cu ritmuri de tarantela si valsuri rusesti, in timp ce ecourile de flamenco se sting in nisipurile aurii ale unor amintiri capricioase semnate de Francisco Tárrega. Sunetul limpede si rafinat al chitarei contureaza un univers eclectic, pe care Maxim Belciug il justifica astfel: „Pentru mine, muzica este o metafora a virtutilor morale. Ea trebuie sa duca la dragostea pentru tot ce este bun, drept si frumos. In cazul meu – daca-mi permiteti o rasturnare socratica – muzica este filozofia cea mai inalta. Spatii, veacuri, simtiri si idei felurite ce se-ntrec in cantari spre luminarea mintii si inaltarea sufletului!”

Accesul publicului este liber, in limita locurilor disponibile.