De Citit : Reviews

The American – film de arta cu asasini platiti

| 24 septembrie

Primul gand care mi-a trecut prin minte cand s-a terminat filmul a fost: “Cel mai bun film prost pe care l-am vazut”. Dar nu este un film prost. Doar ca filmul pe toata durata lui tinde sa acumuleze o tensiune care te face sa crezi ca intr-un final vei avea parte de un thriller.
Filmul este o drama. Si este una foarte buna. Am fost tentat sa cred ca ideea este una rasuflata, spusa si respusa, cea a lupului singuratic care intr-un final gaseste dragostea. Daca s-au mai facut filme pe tema asta, The American se detaseaza mult de celelalte. Si asta datorita faptului ca in primul rand este foarte putin dialog, cel putin din partea personajului principal Jack. George Clooney nu dezamageste, chiar impresioneaza prin jocul actoricesc transmitand foarte mult fara cuvinte. Sunt multe cadre aparent nejustificate dar care compun imaginea personajului Jack, meticulozitatea lui si abordarea obiectiva a lucrurilor si situatiilor.

You cannot deny the existence of hell. You live in it. It is a place without love

The American este povestea lui Jack, interpretat de George Clooney, un asasin platit, singuratic si misterios care dupa o misiune esuata in Suedia este nevoit sa se retraga in peisajul rural al Italiei. Aici angajatorul sau ii cere o ultima misiune, construirea unei arme dupa specificatiile unei cliente, Matilda, interpretata de Thekla Reuten. Odata cu acceptarea aceste ultime misiuni, el are ganduri foarte serioase sa se retraga din aceasta activitate in mare parte datorita faptului ca redescopera ceva la care nu mai spera de mult timp: increderea unei fiinte umane. Aceasta incredere vine din partea unei prostituate, Clara. Aceasta vede in Jack, de care se si indragosteste, sansa ei de a lasa in urma acest mod de viata impreuna cu acel orasel izolat de lume.

Mai mult decat atat, el stabileste o legatura cu un alt personaj, parintele Benedetto. Acesta este foarte curios in legatura cu noul turist al acelui mic orasel, punand foarte multe intrebari. Tot ce primeste sunt raspunsuri simple, scurte, din care rezulta ca Jack este un fotograf in cautare de fluturi pe care sa ii imortalizeze. Daca parintele Benedetto, cu intrebarile lui mai multe retorice raspunde la intrebari gandite de public, Clara il accepta asa cum este el – enigmatic, misterios, fara sa puna prea multe intrebari, intrebari la care probabil nici nu vrea sa stie raspunsul.

Despre actori si regie ce se poate spune?

George Clooney isi joaca rolul frumos, atitudinea carismatica cu care ne-a obisnuit il ajuta foarte mult in rolul asasinului misterios. Pe intreaga durata a filmului pastreaza o anumita raceala fata de oricine, cu mici scapari inexplicabile chiar si pentru el insusi. Rolul interpretat de acesta este departe de imaginea promovata de Hollywood a unui asasin, bad boy, practic un Terminator cu musculatura perfecta.

Pe Thekla Reuten s-ar putea sa o stiti din In Bruges unde juca rolul unei proprietare de pensiune unde se cazeaza Colin Farrell si Brendan Gleeson. Acest rol o prinde bine, cu toate ca nu ii pune cu adevarat in valoare talentul actoricesc. Pe langa olandeza, ea vorbeste fluent inca 4 limbi straine, lucru care ii ofera posibiliatea asumarii unor roluri multiple, naturale.

Violante Placido o joaca pe Clara, prostituata de care Jack ajunge sa se indragosteasca. In tara ei natala, Italia, este foarte cunoscuta si apreciata fiind castigatoarea a numeroase premii din industria cinematografica nationala. Engleza o vorbeste fluent, de curand lansand si un album de muzica in aceasta limba.

Anton Corbjin, regizorul acestui film, este un fotograf recunoscut si apreciat pe plan international, colaborand cu numeroase trupe de muzica printre care U2 sau R.E.M pe plan fotografic, dar fiind si regizorul multor alte clipuri muzicale in special ale celor de la Depeche Mode. Un alt film important asupra caruia si-a pus amprenta ca regizor este Control, o autobiografie a lui Ian Curtis, vocalistul trupei Joy Divison.

Ce spun criticii despre The American?

Parerile asupra aceste ecranizari a romanului cu acelasi nume sunt impartite. Unii critici spun ca este un film care se vrea a fi thriller dar dezamageste, pe cand altii admira eleganta si simplitatea aparenta a ecranizarii.

Pe MetaCritic.com The American a obtinut un metascore de 61/100, iar tomatometer-ul de pe RottenTomatoes.com a aratat 64% fresh pentru The American.

Verdictul Raluk.ro

The American nu este un film la care sa mergi cu prietenii la cinematograf in weekend sa va distrati. Nu este nici pe departe un film comercial. Este un film de arta, opera unui regizor care migaleste fiecare cadru, fiecare miscare de camera, incercand sa faca imaginea sa vorbeasca de la sine, compensand lipsa dialogului. Si o face foarte bine. Nu seamana cu nici un film Hollywoodian, ci este mai degraba un film european. Daca oameni talentati din industria cinematografica romaneasca si-ar da interesul sa faca un film bun, asa ar trebui sa arate.
Vezi Trailerul filmului:

CoolRank: 7/10
– atmosfera & entertainment: 5
– regie: 8
– actori: 7
– scenariu: 6
– montaj: 8
Nota IMDb: 6.8/10
Material realizat de Lucian Bodnar.