De Citit : Editoriale

La Maglavit

| 05 martie

Ieși din casă și ai să vezi lumea…

Petrică are treabă cu lupul cel rău. Lupul care i-a furat, pe rând, găini, iepuri, oița bârsană. Cuvântul „bârsană îl înveselește pe copilul cel necăjit. Păi, iepurele… i-a găsit blănița însângerată, proptită-n spărtura gardului. Ce-a mai plâns! Ce s-a mai rugat la Dumnezeu cel bun să pedepsească fiara cea rea! Tatăl cel aspru l-a bătut. Iepurii erau grija lui. La fel și orătăniile. A luat-o pe coajă pentru păsările cele nesuferite, care-și plimbă ochii deasupra ierbii, în felul acela al lor, caraghios. Tatăl cel aspru și mama cea ursuză au reparat de trei ori gaura din gard. Și de trei ori a spart fiara-n grădina, făcând prăpăd. Cică dihania ar fi sufletu’ lu’ tac’su cel bun, dar Petrică nu crede. Tatăl bun nu poate face rău copilului. De aceea, Petrică se hotărăște să se lupte el, în persoană, cu lupul nesătul. Își ia bâzdoacă și merinde, se-narmează cu răbdare. O să-l prindă și o să-i scoată din burtoiul cel adânc toate cele furate. A păstrat pielicica iepurească. Dac-o să vrea Dumnezeu, o s-o lipească pe urecheat și, cu voia divină, sosoiul va țupăi din nou. Până și proastele de găini se vor propti într-un picior și vor cârai, printre puii cei mici. Și oaia bârsană – dar Petrică nu știe cât de bârsană îi va mai îngădui Al de Sus să fie. Și zice în gând cuvântul. Cu voce tare s-ar gângavi. E o zi caldă. Dunărea alunecă nepăsătoare, spintecând luna mai ca un briceag curgător. Lângă salcie, Petrică devine atent. Aici, puzderie de urme, de parcă s-ar fi strâns tot sfatul lupilor. Își duce mâna la ochi, cu cealaltă pipăie lemnul. Să vadă lighioiul cu cine are de-a face. Când colo, ramurile sunt date deoparte de o mâna bătrână și albă. Și însuși Moșul iese în cale, într-o lumina mare. Iar peste dâmb, Maglavitul așteaptă, cu răsuflarea tăiată.