Filozoful se ruşinează brusc. Anastase îşi duce mâna la inima. E oare posibil să refuzi, să confunzi şi să condamni o asemenea femeie? O clipă stă pe gânduri. Agneta e fată sau femeie? Simbolic vorbind… Nea Tomiţă se apropie de ea, părinteşte:
— Agneta, eşti ca şi fiica mea, pot să–ţi spun Agneta?
— Poţi, nea Tomiţă – zice ea, suspinând cam pe nas.
Motociclistul încătuşat nu se abţine şi spune cu voce tare, în compasiunea generală:
— Îl cunoşti pe nea Tomiţă? Al nostru?
Observaţia încremeneşte asistenţa.
— Fato, se foieşte nea Virgil, scoţând instantaneu un walkie-talkie din buzunar, de unde ştii mătăluţă cum îl cheamă pe Tomiţă al nostru? Adică pe dumneata, domnu’ Toma! Staţi aşa! Nu mişcă nimeni!
Şi roteşte ochii prin încăpere. Duce mâna liberă la tocul pistolului.
— Să–mi spui mie cuţu dacă asta nu-i o diversiune! Unde mai ţineţi banii
sau bijuteriile? Acte, ceva? Hârtii de valoare? Registru contabil? Ah, ah, ah, era să mă păcăleşti, domnişoară. Apoi, cu nasul în aparat, zice cu voce energică: Cer întăriri!
După un moment de stupefacţie, Agneta izbucneşte în lacrimi.
— Sunt nevinovată! Sunt nefericită! Sunt trădată şi abandonată!
— Domnişoară! Niciun bărbat întreg la cap nu refuză aşa o femeie…
— Mulţumesc, domnule poliţist…
— Deci aici e ceva necurat! Mai există vreo cămăruţă ascunsă? Vreun beci? Vreun depozit? Spune, fiinţă alunecoasă! Cu cine te–ai înhăitat? Care ţi-e complicele? Unde ţi-e complicele? Zi, să scapi cu jumătate de pedeapsa!
— Zic, dar nu e ce credeaţi! Din poveşti, domnilor, din 24-FUN! Scrie de nea Tomiţă, de Antonia… la dumneata, domnule poliţist, nu am fost atentă, dar promit să nu se mai repete!