Dar niciuna, va provoc.
Rasfoiam aseara canalele pe televizorul mic din bucatarie. Am ramas ceva mai mult la o dezbatere despre poporul roman si sansele lui de insanatosire. In primul rand m-am intrebat rapid daca este nesanatos poporul roman si mi-am raspuns cu „da“ in microsecunde, ma mai gandisem la asta. Poporul roman are toate simptomele nevrozei. Nevroza apare, in general, cand negam o parte a realitatii. Refuland sub pres mizeriile din noi si din jur, nu facem decat sa le unim, sa le potentam si sa le dam drumul pe ocolite, prin comportamente bizare: romanii urla, isi varsa neajunsurile pe copii, isi fac rau, se considera mereu vinovati si nevinovati in acelasi timp iar greutatea acestor gunoaie ii fac sa se ia foarte in serios. Romanul isi ia in serios durerile, care sunt mai dure decat ale altora, isi ia in serios fericirile, care sunt pline de lacrimi, isi ia in serios indatoririle, atat de in serios incat ajung sa para mult prea grele pentru o singura pereche de umeri. Iar esecurile, la fel de serioase, sunt hiperbolizate la rang de destin national. Ce neaga romanii? Ce refuleaza ca organism? Dupa parerea mea, cat de cat avizata de o oarecare detasare, romanii nu recunosc ca sunt un popor distrus. As putea sa detaliez, dar nu vreau. Suntem un popor distrus, fara nicio valoare general acceptata. In al doilea rand m-am intrebat si eu care sunt sansele lui de insanatosire. Doua directii. Avem sanse din exterior, cresterea bunastarii prin investitii si obligativitatea legilor europene si din interior, prin eventuala potentare a ramasitelor unor valori generale de catre un grup mic sau un lider real care ar ajunge la putere. Atat. In rest, ne administram lipsa de bogatie si de valori. Atat am vrut sa zic, sa arunc o samanta.