Muzeul Taranului Roman se inscrie in familia europeana a Muzeelor de Arte si Traditii Populare. Este un muzeu national, patronat de Ministerul Culturii.
Posesorul unor colecţii de obiecte deosebit de bogate, adapostit intr-o cladire-monument istoric, in stil neo-romanesc, practica o muzeografie cu totul aparte, care i-a prilejuit in anul 1996 onoarea atribuirii trofeului EMYA – European Museum of the Year Award.
Stilul original de expunere se prelungeste si in publicatiile muzeului, in actiunile de tip Muzeul Misionar, Scoala Satului sau in evenimente ca vernisaje, concerte, conferinte, ateliere, targuri etc.
Istoria incepe, intr-un fel, inainte de infiintarea institutionala a muzeului, curand dupa aparitia Principatelor Unite. In aceasta perioada de inceput al constructiei nationale, Taranul devine deja o referinta simbolica centrala a identitatii noastre iar cultura taraneasca incepe sa-i intereseze tot mai mult pe oraseni.
Pentru a da un impuls “industriei casnice”, ce suferea din pricina concurentei produselor straine (la moda si, in plus, mai ieftine, fiind create industrial), Al. I. Cuza da in 1863 o ordonanta pentru organizarea unor expozitii in care sa intre si produse ale industriei casnice taranesti. Astfel, la 20 mai 1863, se deschide la Obor, sub conducerea lui Ion Ionescu de la Brad, “expositiunea nationala de la Mosii de vite, de flori, de legume, de produse agricole si industriale”. Apar primele colectii private, expozitii nationale si participari ale Romaniei la expozitiile universale. Incepe sa se puna deja problema unui muzeu national, care sa adaposteasca in special produsele artistice ale poporului roman.
“Pentru a schita un arbore genealogic trebuie sa desemnezi mai intai niste stramosi” – nota Irina Nicolau, povestind istoria Muzeului National al Taranului Roman. Iar acest stramos indepartat a fost Muzeul National de Antichitati (infiintat in 1864 de acelasi Al. I. Cuza). Aici se va organiza in 1875, la propunerea lui Titu Maiorescu, “o sectiune deosebita in care sa se expuna lucrarile de arta textila facute in tara: imbracaminte, covoare, panzarii, postavuri etc.”. Exponatele vor proveni, in principal, din colectia locotenent-colonelului Dimitrie Pappasoglu, care organizase deja, in 1864, un mic muzeu intr-un pavilion al casei sale. O serie de obiecte din colectiile MTR dateaza din acea perioada.
Aceste prime incercari muzeale se fac insa fara nicio ordine si fara o viziune muzeografica propriu-zisa, ceea ce il va face pe Tzigara Samurcas sa se intrebe, retoric: “Suntem vrednici de un muzeu national?”. Si sa se straduiasca o viata intreaga pentru a raspunde afrimativ si a realiza acest deziderat al unui “adevarat muzeu national”.
Prima sa forma este aceea a “Muzeului de Etnografie, de Arta Nationala, Arta Decorativa si Arta Industriala” – denumire pe care Tzigara-Samurcas o considera “prolixa si inutil de complicata”. Viziunea despre menirea si amenajarea unui asemenea muzeu se decanteaza in timp, fiind exprimata si prin schimbarea denumirii muzeului in “Muzeul de Etnografie si Arta Nationala” iar apoi in “Muzeul de Arta Nationala Carol I”. Arta taraneasca devenise nationala !
Muzeul de la Sosea isi va continua periplul istoric si dupa schimbarile fundamentale de dupa cel de al doilea razboi mondial. Evitand la limita sa devina cazarma a “armatei eliberatoare”, cladirea se va transforma, incepind cu 1953, in Muzeul Lenin-Stalin, apoi al Partidului Comunist Roman, a Miscarii Revolutionare si Democratice din Romania, pentru a ajunge tot mai mult, in ultimii ani de regim comunist, un fel omagiu muzeal al presedintelui Nicolae Ceausescu. Colectiile vor fi alungate din sediul lor, adunate o vreme in cladirea palatului Stirbey din Calea Victoriei, unde vor alcatui Muzeul de Arta Populara al Republicii Socialiste Romania sub conducerea lui Tancred Banateanu, iar apoi ingramadite in depozitele Muzeului Satului. Aici vor astepta, intr-o relativa uitare, vremuri mai bune.
Acestea vor veni imediat dupa revolutia din 1989. Pe 15 februarie 1990, un nou ministru inspirat, Andrei Plesu, face un nou act intemeietor numindu-l – si la recomandarea insistenta a lui Dan Haulica – pe pictorul Horia Bernea director al nou (re)infiintatului Muzeu al Taranului Roman.
Bilete de intrare:
adulti – 6 lei
elevi, studenti, posesori de card EURO 26 – 1,5 lei
pensionari – 3 lei
audio ghidaj (in limbile romana, franceza, engleza si germana) – 10 lei/aparat
Fotografiere Neprofesionista – 50 lei
gratuitati: ziua a 26 – a a fiecarei luni
Adresa: Soseaua Kiseleff 3, Sector 1, Bucuresti, 011341