Locuri : Food

Morgan La Dud

Restaurant Morgan La Dud, str. Speranței, nr 7, sect. 2, Bucuresti.

Ne aflam in Centrul Vechi al Bucurestiului, in Zona Rosetti intr-un loc care reinvie spiritul boem al bucurestilor de alta dat’.
Eleganta, rafinamentul si atmosfera  unica a locului sunt date de zonele create cu specific diferit, precum: Salonul Bordeaux, Salonul Verde, cafeneaua si Gradina a la Francoise racoroasa vara si incalzita iarna, imbratisata de batranul dud de aproape 200 de ani la umbra caruia se aud ecourile povestilor romantate de odinioara. Secretele, bucuriile, prieteniile si povestile de iubire adunate in coroana sa de-a lungul timpului, sunt gazda primitoare a musafirilor. Un alt element emblematic al locului este masina Morgan, marea iubire a proprietarilor, de unde vine si numele localului, masina care la randu-i te poarta cu gandul intr-un trecut elegant si boem. Restaurantul este un concept de fine dining, menu de degustare, menu de creatie si s-a nascut din dorinta proprietarilor de a se regasi chiar si in cele mai neinsemnate detalii in speranta ca musafirii sa intre in atmosfera povestii si sa se dedice momentului, sa incerce un altfel de relaxare prin savoare, arome, caldura si discretie. Povestea restaurantului de familie se reduce la multa dedicatie, suflet si pasiune imbinate intr-un mariaj perfect cu cele 38 de sortimente de whiskey, cu  Feteasca Neagra Morgan, un vin special conceput de catre Crama Basilescu pentru Morgan La Dud si oaspetii sai, la self service-ul de bere, la Salonul Bordeaux unde poti citi carti ale marilor clasici pana soseste mancarea, la Salonul Verde unde nu te deranjeaza nimeni daca nu apesi butonul, la o varietate de muzica ambientala si light jazz al unor ani de mult apusi, la faptul ca toti cei care suntem aici pentru voi, suntem de ai casei de la inceputurile sale si nu in ultimul rand la meniul a la carte in care Domniile lor: Salata de Creier cu pesto si multa verdeata, Muschiul de vita cu Foié Gras, Foié Gras la tigaie cu dulceata de casa, Aumonieres-ele, Cotletele de berbecut, Fondue-ul de branza frantuzeasca preparata cu tuica de Zetea si bacon, diferitele preparate din rata de Maramures sau prajitura White Duchess isi disputa efervescent si cu demnitate locurile de cinste in preferintele musafirilor in  unicul local specializat in Foié Gras din Bucuresti.

Bucataria noastra va ofera cele mai rafinate preparate frantuzesti si internationale, imbinate armonios cu bucate traditionale romanesti reinventate si bucate de autor, semnate de catre Chef Eduard Istoc care le prepara numai din ingrediente proaspete, neaditivate de cea mai buna calitate.

De la pastele fainoase, paine, sosuri, reductii, creme, dressing-uri,  desert pana la limonada noastra speciala , va oferim confortul, savoarea si naturaletea gustului inegalabil ‘’de casa’’.