Evenimente : Teatru

O SCRISOARE PIERDUTĂ

O scrisoare pierduta, de Ion Luca Caragiale, miercuri, 1 iunie 2016, de la ora 18:30, la Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu.

Scenografia: Nina Brumuşilă.
Regia: Doru Ana.

Regizor secund: Puiu Şerban.

De mult timp, un text caragialian nu s-a mai bucurat de o interpretare atat de bună, cum s-a intamplat in spectacolul O scrisoare pierdută de la Teatrul Bulandra. Intr-o partitură arhicunoscută, regizorul Doru Ana caută, impreună cu echipa sa, noi inţelesuri, cu păstrarea literei textului. Paraverbalul şi nonverbalul conferă noi conotaţii mesajului, iar deplasarea unor accente la nivelul unor personaje conduce la o formulă originală. Actualizarea spectacolului se face la toate nivelurile: text, decor, costume. (Alina Boboc, Revista Drama)

Ceea ce a izbutit Doru Ana (autor si al unui spectacol studentesc cu aceeasi piesa, la UNATC, unde e si profesor) depaseste banala actualizare tactila, de suprafata; el a identificat, in capodopera caragialiana, mecanismul – acelasi, la 1880 si astazi – unui mod de gandire, tiparele comportamentale ale unei natii (ca sa fim mai clementi cu noi insine, sa spunem: ale politicienilor unei natii), modelele unor tipuri umane ce nu s-au schimbat si – vai ! – nu dau semne ca se vor schimba vreodata. (Alice Georgescu)