Evenimente : Teatru

Nesomn

UNDERCLOUD 2016 – Nesomn, luni, 22 august 2016, de la ora 19:00, la ARCUB Gabroveni.

ArCuB – Hanul Gabroveni, Bucuresti (Sala Mare).

Regia: Arcadie Rusu.
Distribuție: Ioana Marchidan, Ramona Bărbulescu, Diana Spiridon, Ștefan Lupu, Arcadie Rusu.

Cu NESOMN, vom intra în lumea teatrului-dans, în lumea visului lui Arcadie Rusu. Coregraful caută teatralitatea în mișcare, emoția, corporalitatea în teatru și propune publicului ceea ce maestrul Gigi Căciuleanu numea “teatru coregrafic”, iar Pina Bausch numea “dance theatre”.

“Omul este un vis frumos şi în egală măsură grotesc, tulburător, neprevăzut”, ne mai spune prin cuvinte autorul spectacolului Nesomn. Aşa sunt şi apariţiile stranii din secvenţele sale de dans, în care accentual cade pe tulburător şi neprevăzut şi nu pe frumos. Coregraful este preocupat nu numai de raporturile care iau naştere între perechile care evoluiază la sol, ci şi între altele în care unul dintre parteneri este urcat pe picioroange – procedeu folosit cu ingeniozitate şi în alte spectacole ale sale – sau de perechi formate dintr-un adult şi un copil. Când nu cântă la saxofon, coregraful este el însuşi interpret în unul dintre cupluri, în secvenţe cu tentă explozivă, în care corpurile se caută, se aruncă unele peste altele, se împletesc între ele, par a zbura unul peste capul celuilalt, răsucite de partener. (Liana Tugearu – critic de dans)

Durata: 60 min.
In concurs.

Bilete: 35 lei + 3,1 lei taxe de procesare Bilete.ro.

Locurile vor fi distribuite la intrare, în ordinea sosirii la spectacol.