HOTI
de Dea Loher
regia: Radu Afrim
cu: Marius Manole, Aida Avieriței, Liliana Ghiță, Mihai Călin, Medeea Marinescu, Cornel Scripcaru, Ana Ciontea, Claudiu Bleonț, Diana Roman / Irina Antonie, Natalia Călin, Conrad Mericoffer, Diana Dumbravă, Aris Bogdan Bănuțoiu.
Synopsis
Dea Loher ţese la un loc episoade disparate. Personajele se ciocnesc pe neobservate şi se reîntâlnesc în împrejurări neaşteptate. Publicului i se înfăţişează o panoramă sumbră, dar nu lipsită de umor, al unor oameni de lângă noi. Mereu pe marginea prăpastiei şi, totuşi, plini de speranţă. Finn, un agent de asigurări deschide ochii şi ştie că n-ar vrea să se mai trezească niciodată. Sora lui, Linda, a văzut un lup… iar centrul termal la care lucrează e ameninţat de faliment. Ea speră totuşi că acesta va fi înglobat într-un viitor parc natural. Elke, mama celor doi, trăiește într-un azil de bătrâni și își dorește să poarte o conversaţie normală, despre vreme sau despre stele… Și își așteaptă fiul mort. Monicăi, vânzătoare la supermarket, patronul i-a promis o avansare… probabil, conducerea unui mare magazin din Olanda. Soţul ei, Thomas, poliţist, ar urma s-o însoţească. Domnul şi doamna Schmidt se simt permanent urmăriţi. Cine îi urmăreşte? Un animal? Un om? Trecutul? Mira, însărcinată, nu vrea să-şi aducă pe lume copilul. Tatăl, Josef, un gropar mai în vârstă, îl vrea neapărat și este dispus la orice sacrificiu. Ira, își așteaptă soțul 29 de ani… cântând la Ancora ruginită… Como la cigarra…
Radu Afrim inventează lumea scrisă de Dea Loher pe scena Sălii Studio, transformată în Arenă. Un cerc închis din care niciun personaj nu mai scapă. Nicio viață nu mai poate fi trăită. O lume afectată de sensibilitate, a oamenilor fragili care se strecoară prin propria lor viață, temători și prevăzători, ca și cum nu le-ar aparține. Ca niște hoți… până la Sfârșit!
Regizorul Radu Afrim este la al treilea spectacol după piesele Deei Loher, una dintre cele mai în vogă autoare ale momentului (după Adam Geist, la Teatrul „Maria Filotti", Brăila, și Piaţa Roosevelt, la Teatrul Național Timișoara).
Cronici
"Spectacolul este o tulburătoare "pictură" a lumii golite de sevă şi de sens, a unei lumi deşertificate, în care sufletele oamenilor sunt la fel de fisurate ca şi pământul crăpat care nu a mai primit de multă vreme un strop de apă, de speranţă. (…) Scenografia de senzaţie e semnată de Andreea Săndulescu. (…) Fiecare e captiv în lumea lui, iar iubirea şi fericirea rămân la nivel de vis neîmplinit sau, cum ar spune Gabi (delicios interpretată de Natalia Călin)…"toate astea îs doar prosteala mea din cap".
Toţi "hoţii" aceştia sunt superbi în felul lor straniu şi autist. Prea mici pentru o haină atât de mare ca viaţa, ei încearcă să se acomodeze mediului sau, dimpotrivă, încearcă să nu se lase contaminaţi de el. Doamna Elke Tomason, de pildă – actriţa Liliana Ghiţă e un vulcan care erupe talent cu o forţă uriaşă(…) Marius Manole face din nou un rol excepţional, un rol numai din gesturi, salturi şi cuvinte smucite, aruncate parcă în duşmănie în faţa acestei existenţe nedrepte pe care o urăşte din toată fiinţa".
Gabriela Lupu, România Liberă – Hoții de viață
"Situaţia socială despre care vorbeşte autoarea în "Hoţi" îmbracă veşmânt de poezie, dar o poezie deloc "îndulcită", în cazul variantei regizorale semnate de Radu Afrim, cel care a realizat trei spectacole pe textele scrise de Dea Loher. Înseamnă că acest dramaturg din Germania tradus în multe limbi îl provoacă pe regizor, care a scos umorul negru din text cu fineţea şi agerimea minţii sale (…) Actorii sunt aleşti în aşa fel încât să fie scoase în vileag caractere pe cât de banale pe atât de puternice în contextul dramaturgic prezentat. (…) Este o performanţă şi au reuşit-o în comun!"
Maria Sârbu, Jurnalul Național – Cum se fură viața
"Muzici felurite, subliniind emoţia, însoţind tristeţea, potenţând ridicolul, mângâind înfrângerea (Vlaicu Golcea). Un vestitor tragic al vremurilor noi (Claudiu Bleonţ, un rol de gropar ce reînvie o carieră). Un martor consternat al unor confesiuni de tot râsul, dar şi al descompunerii propriei sale vieţi (Mihai Călin, mai bun de la rol la rol, strălucitor în registrul comic) … Femeia care a confiscat optimismul, punctul solar al tabloului la crepuscul (Natalia Călin, ce revelaţie!) Bătrâna pendulând neobosit între rătăcirea demenţei, tristeţea neîmplinirii şi o vitalitate atroce (minunată Liliana Ghiţă!). Personajul arhetipal, chipul pe ale cărui trasee se caţără, într-o cumplită competiţie, boala mamei, dispariţia fratelui, propriile angoase (Aida Avieriţei, imensul talent ce ameninţă să zguduie ierarhiile, tulburând aerul şi confiscând scena…
Mihai Brezeanu, Liternet – La piccolo Bellezza – Hoți
"Ce se poate afirma cu siguranţă este că producţia se bucură de o distribuţie cuceritoare, de la cei mai tineri – Diana Roman, Aida Avieriţei, Conrad Mericoffer, până la cei consacraţi – Medeea Marinescu, Mihai Călin, Marius Manole – şi la cei experimentaţi – Ana Ciontea, Cornel Scripcaru şi Claudiu Bleonţ. Toţi, fără excepţie reuşesc partituri remarcabile, un profesionalism impecabil şi o exemplară fidelitate faţă de acest proiect solicitant şi total atipic. O menţiune specială pentru Natalia Călin (un rol minunat pe care cred că îl aştepta de mult şi pe care îl merită cu prisosinţă) dar şi pentru senzaţionala actriţă-revelaţie Liliana Ghiţă ("împrumutată" de la Teatrul Maria Filotti din Brăila).
Răzvana Niţă, Port.ro – Zadarnicele cazne ale vieții
"Spectacolul este o panoramă a umanităţii la marginea societăţii, într-o pustietate deprimantă, vâscoasă, perfidă ca nisipurile mişcătoare, însă în care dramele sunt urbane, la fel ca depresiile (un univers pentru care muzica lui Vlaicu Golcea este ca un cocon, îl închide în sonorităţile ei alienante). (…) Afrim expune personajele în arenă (spaţiul este folosit aşa pentru prima dată de la renovarea Sălii Studio, fosta Operetă), ca pe o masă de disecţie. (…) Hoţi e un spectacol afrimian prin excelenţă, în care comicul disimulează o dezarmantă lipsă de speranţă. „Lupii" stau la pândă".
Oana Stoica, Dilema Veche – Când lupii adulmecă miros de singurătate
"Felii de viaţă". Fără tramă, fără climax. Nici un personaj nu suferă nici un fel de transformare. Tristeţe, singurătate, alienare, boală. Dispozitivul de amfiteatru circular face din spectatori observatori de ale căror priviri umanitatea din arenă nu poate fugi, contemplând, captivi ei înşişi, bucăţi de viaţă. Fără nici o şansă. Hoţi e un spectacol al maladiilor burgheze împinse la absurd, al inadaptării în plină modernitate".
Iulia Popovici, Observator Cultural – Vieți furate
"Afrim ţese o poveste cu tentă onirică, în care recunoaştem mărcile sale specifice, precum măştile de animale, o poveste în care regizorul se joacă foarte fin cu graniţa dintre realitate şi imaginaţie. (…) Hoţi este o montare ambiţioasă (…) care reuşeşte să transmită emoţie mult mai mult decât în alte proiecte ale sale recente (…) şi să vorbească despre lucruri concrete, fără să le trivializeze, înzestrându-le cu o nebănuită forţă de expresie".
Silvia Dumitrache, Observator cultural – Despre viață, cu spaimă
"Toate aceste poveşti de suflet aparent simple, spuse cu umor pe un fundal sumbru, se complică treptat şi se leagă între ele, duc către nefericire la puterea a doua şi crimă. Râsul dezlănţuit colo şi colo se frânge în gesturi delicate, subtile, în tristeţi şi spaime care colorează fundalul acestui tablou de viaţă. (…) Adorate de public, smulgând ropote de aplauze, Liliana Ghiţă şi Natalia Călin. (…) Splendid spectacol al fragilităţii noastre de zi cu zi, al râsului colectiv pe sub care ni se petrec tragediile".
Veronica D. Niculescu, Suplimentul de cultură – Hoți, cel mai colorat doliu din lume
"(…) Într-adevăr, puzzle-ul "descompus" de Loher e destul de greu de recompus dacă nu deții cheia jocului: Homo homini lupus (est). În traducere – foarte – liberă: oamenii sunt mai răi decât lupii. (…) Regizorul înțelege pe de o parte, poetica Deei Loher și, pe de altă parte, așteptările publicului din România și reușește, astfel, să însceneze un produs artistic absolut fascinant. Coerent și mustind de umor. Negru. Sigur că pentru acea categorie de spectatori care înțelege prin teatru exclusiv divertisment și "să ne râdem", "Hoți" e o nucă de spart dinții. (…) Pentru mine, acest spectacol care durează două spre trei ore, fără pauză, a trecut (prea) repede. M-au captivat poveștile, actorii, virtuozitatea montării".
Gabriela Hurezean, Muze şi arme – Hoți sau cum se vindecă frica de afară
„Inventivitatea acestui regizor este inepuizabilă şi asta se vede şi din felul cum îşi dirijează actorii, cum îi pune în situaţii, neaşteptate din punctul de vedere al publicului. Nu doar decorul şi vestimentaţia, sau lipsa ei, exprimă această lume semilarvară, cufundată în micile sau marile ei drama insolubile … Există un spectacol sonor şi unul inefabil ca fumul lansat din când în când, nu prea des, care însoţeşte toate aceste drame şi mici tragedii, ceea ce dă o plasticitate şi o poezie specifică întregului".
Nicolae Prelipceanu, Revista Teatrul azi, nr.3-4/2014 – Tragedie şi grotesc la Dea Loher-Afrim