Evenimente : Spectacole

Clasic e Fantastic – Copilăria lui Bach

Clasic e Fantastic – Copilăria lui Bach, miercuri, 1 iunie 2016, de la ora 18:00, la Teatrul Odeon, Sala Studio.

Construcţie păpuşi: Aurelia Olteanu;
Regia: Monica Ciută;
Scenariul: Emanuel Ciocu;
Scenografia: Sânziana Tarţă;
Consultant de specialitate: Cristina Sârbu.

Cu: Valeria Cristia, Filip Ristovski, Sânziana Tarţă, Irina Sârbu, Monica Ciută, Alexandru Unguru, Monica Buştean (vioară), Raluca Ouatu (pian).

Clasic e fantastic – Copilăria marilor muzicieni este un proiect de educaţie prin şi pentru muzică adresat copiilor între 4 şi 10 ani, realizat cu sprijinul Dacia.

Johann Sebastian Bach a fost cel de al 8-lea copil al lui Johann Ambrosius si al soţiei lui Elisabeth. El s-a născut în anul 1785 în orăşelul german Eisenach şi, din clipa în care a deschis ochii, a fost în permanent contact cu muzica. De nouă generaţii familia Bach se lăuda numai cu muzicieni de excepţie. Tatăl lui era un foarte preţuit muzician şi profesor, renumit pentru seriozitatea şi severitatea lui. Crescuse şi formase mulţi muzicieni buni. Copii lui respirau muzica aşa cum respirau aerul. Sebastian se pare ca nici nu a avut nevoie de lecţii de muzică, a învăţat singur, s-a dezvoltat singur uimindu-i pe toţi cu talentul lui. A învăţat întâi să cânte la vioară şi la violă. Apoi, a descoperit orga! Dragostea copilului pentru acest instrument era pe zi ce trecea, tot mai mare. Câte se puteau face cu orga.. Dacă trăgeai registrul potrivit suna ca un ciripit de păsărele sau ca un flaut, sau ca o voce umană, sau ca o trompetă, ca un oboi, ca un fagot… Băiatul de 8 ani era fascinat. Îşi va găsi în muzică alinarea atunci când, la 9 ani, rămâne orfan de mamă. Deseori stătea de vorbă cu bunii lui prieteni, Sică, Rică şi cu Lola povestindu-le câte lucruri fantastice se pot face cu sunetele şi cât de minunată poate deveni viaţa atunci când ţi-o dedici muzicii.

Durata spectacolului: 55 min.
Preţul biletelor: adulţi 21,20 lei, copii 12,72 lei.