Evenimente : Filme

Rosia Montana: Town on the Brink (2012)

Situaţia din Roşia Montană se caracterizează printr-o stare de confuzie de la sosirea unei corporaţii româneşti cu acţionari canadieni din domeniul mineritului aurifer. Corporaţia plănuieşte să radă de pe faţa pământului o mare parte din comună şi împrejurimile sale pentru a avea acces la cel mai mare zăcământ aurifer din Europa. Exploatarea va implica utilizarea de cianură foarte toxică pentru extragerea aurului din rocă, fapt ce ar putea fi un risc necesar pentru a impulsiona dezvoltarea economică din zonă, însă unul cu potenţial fatal pentru mediul înconjurător şi frumoasele peisaje din zonă. Peste 2000 de oameni urmează să-şi piardă casele. Mulţi dintre ei au ales să se mute în oraşele mari, însă un grup mic de locuitori înfruntă Compania şi îşi apără casele cu tot ce au. O luptă îndelungată dusă de oameni într-o comună adânc divizată, unde falia dintre oponenţii şi suporterii proiectului minier desparte chiar şi familii.