Evenimente : Filme

NEXT: SEMAINE DE LA CRITIQUE

Sectiune paralela a Festivalului de Film de la Cannes, Semaine de la Critique si-a mentinut constant traditia de a descoperi noi talente. Inca din 1962, cand a fost fondata de Uniunea Franceza a Criticilor de Film, obiectivul Semaine de la Critique a fost sa prezinte primul sau al doilea lung metraj al unor regizori provenind din toate colturile lumii. Bernardo Bertolucci, Jean Eustache, Otar Iosseliani, Ken Loach, Wong Kar Wai, Jacques Audiard si chiar Arnaud Desplechin au debutat cu totii la Semaine.

In cautarea de tineri cineasti, Semaine de la Critique a acordat intotdeauna o atentie deosebita filmelor de scurt si mediu metraj, ele reprezentand primii pasi in cariera unui regizor. Prezentandu-le scurt metrajele, Semaine de la Critique a descoperit talentul lui François Ozon, Gaspar Noé si Andrea Arnold.
20 de cineasti au sansa de a fi descoperiti in cadrul fiecarei editii.
Competitia este alcatuita din 7 lung metraje si 7 scurt metraje.
3 lung metraje si 3 mediu metraje sunt prezentate in sectiunea Proiectii speciale.
In cadrul sectiunii vor rula:
IMPREUNA
Germania / UK, 2009, 14’, 35mm
Regizor: Eicke Bettinga
Rob se intoarce acasa. A trecut un an de la moartea fratelui sau mai mare. La sosirea lui Rob, devine limpede ca intreaga familie incearca in continuare sa-si invinga durerea.
NOAPTEA DINLAUNTRU / NOCHE ADENTRO
Paraguay / Argentina, 2009, 17’, 35mm, Regizor: Pablo Lamar
Proaspetii miri au plecat deja de la petrecerea unde inca se mai danseaza. Mireasa a sangerat pana la moarte, iar mirele ii cara trupul. O taraste pe scari si de-a lungul unui hol, pana cand se prabusesc la pamant.
CURSA INFERNALA / TRAIN EN FOLIE
Canada, 2009, 9’, 35mm, Regizor: Cordell Barker
Ce s-ar intampla daca lumea ar fi un tren scapat de sub control care accelereaza vijelios pe sine? Pasagerii fericiti se distreaza intr-un tren aglomerat, fara sa aiba habar de soarta necunoscuta care ii asteapta la cotitura.
PENTRU FETE E GRATIS / C’EST GRATUIT POUR LES FILLES
Franta, 2009, 23’, 35mm
Regizor: Marie Amachoukeli & Claire Burger
In cateva zile, Laetitia o sa-si ia diploma de coafeza. Impreuna cu prietena ei Yeliz, o sa-si poata realiza visul: sa-si deschida un salon impreuna. Dar, inainte de a-si lua examenul, Laetitia decide sa mearga la o petrecere.
PETRECEREA / TULUM
Croatia, 2009, 15’, 35mm
Regizor: Dalibor Matanic
O vara insorita si radioasa in Vukovar. Cand te bucuri de o zi ca aceasta, pare aproape imposibil sa crezi ca frumusetea si bucuria pot fi tulburate atat de usor.
LOGORAMA
Franta, 2009, 16’, 35mm
Regizor: François Alaux – Hervé de Crécy – Ludovic Houplain (H5)
O lume de promovare in exces, alcatuita din logotipuri… O luare dramatica de ostatici.. Un cutremur gigantic in California… Si chiar mai multe in Logorama!
SEMINTELE TOAMNEI / SLITAGE
Suedia, 2009, 18’, 35mm
Regizor: Patrik Eklund
Rolf si Eva, un cuplu la varsta mijlocie, au o relatie lipsita de pasiune. Cei doi duc un razboi de uzura, iar Eva incepe sa se simta frustrata sexual. Intr-o noapte, Eva incearca sa-l seduca pe Rolf.

Detalii despre bilete si abonamente AICI!