Evenimente : Filme

Masinistul / The Machinist

In thriller-ul Masinistul / The Machinist, film cu Christian Bale, Trevor nu mai poate dormi de un an, motiv pentru care colegii de munca conspira pentru concedierea sa. Hotarat sa gaseasca raspunsuri, Trevor cerceteaza intamplarile ciudate care ii transforma lumea intr-un cosmar perpetuu.
Trevor Reznik, un lucrator la o fabrica, nu mai poate dormi. Nu e vorba de o insomnie oarecare. Trevor nu a mai dormit de un an. Oboseala cronica a dus la o deteriorare ingrozitoare a sanatatii sale fizice si mentale.

Din cauza infatisarii lui Trevor, colegii de munca se indeparteaza si se intorc impotriva sa, dupa ce acesta este implicat intr-un accident in atelier, in urma caruia un om isi pierde un brat. Trevor este invinuit de accident. Devenit o primejdie pentru sine si pentru ceilalti, trebuie sa fie indepartat.

Rusinea lui Trevor se transforma in suspiciune, apoi in paranoia… si poate la ceva mult mai rau. Intai gaseste mesaje stranii in apartamentul sau. Apoi afla ca barbatul misterios vazut in preajma accidentului nu exista.
Fac aceste enigme parte dintr-un complot menit sa-l innebuneasca pe Trevor? Sau este oboseala care il lasa fara pic de judecata?
***
Click pentru programul filmelor care ruleaza saptamana aceasta.