Evenimente : Filme

Din Raiul Meu / Lovely Bones (USA, 2009)

Bazat pe un bestseller extrem de apreciat de critică, al scriitoarei Alice Sebold, şi regizat de Peter Jackson, câştigător al premiului Oscar, pornind de la un scenariu scris de Jackson & Fran Walsh & Philippa Boyens, “Din Raiul meu” (The Lovely Bones) este povestea unei fete de numai 14 ani, Susie Salmon (Saoirse Ronan), ucisă cu sălbăticie de un criminal rămas nedescoperit.
Acum, fata e prinsă între cele două lumi – nu e nici în viaţă, dar nici nu a plecat definitiv, şi veghează din Raiul ei personal pentru ca familia ei să nu mai sufere, încercând să-i ajute pe cei dragi rămaşi în urma ei să-l găsească pe cel care a ucis-o, dar şi să-şi regăsească liniştea pierdută odată cu această tragedie.
O distribuţie impresionantă i se alătură lui Rachel Weisz în acest thriller profund emoţionant: Mark Wahlberg, Susan Sarandon, Stanley Tucci, Michael Imperioli şi Saoirse Ronan.