Evenimente : Festivaluri

Seara braziliană – Tea&Coffee Festival

Seara braziliană – Tea&Coffee Festival, marti, 25 octombrie 2016, de la ora 19:00, la Expirat Halele Carol.

Pentru că Tea&Coffee Festival nu e doar despre ceai și cafea, ci despre cultura tradițională și contemporană a țărilor de unde vin băuturile care ne inspiră, la acestă ediție vă oferim o altă aromă a Braziliei – cea a străzilor aglomerate, cu ritmuri fierbinți de bossa nova pe care ai dansa până în zori și cu multă, multă culoare.

Ne găsim marți, pe 25 octombrie, de la orele 19:00, la nou inauguratul Expirat, care va găzdui petrecerea braziliană cu parfum de carnaval de la Rio.

Vă întâmpinăm pe toți cu câte un cocktail delicios pe bază de Pitu Cachaca, băutură mult iubită în Brazilia, un photo corner interactiv de la DoItYourselfie, unde vă puteți imortaliza pe magneți de luat acasă și un colț de designer unde vă aducem accesorii de inspirație sud-americană de la Crafted M, Copper Flux și @CHC Handmade.

Pe la 20:30 puteți urmări un demo de capoeira, celebrul dans de luptă adus de sclavii africani în Brazilia, cu Grupul Capoeira Alemar România și de la 21:00 VRT ne pune muzici latino fabuloase care nu ne vor lăsa să stăm jos o secundă.

Prețul unui bilet este de 20 de lei, iar biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro

Nu se fac rezervări căci spațiu e destul și oricum nu vă vom lăsa să stați la mese.

Costul pozei printate pe magnet (10 lei) nu este inclus în costul biletului și se achită separat, la photo corner.

Parteneri: Expirat, CHC Handmade, Copper Flux, Crafted M, Doityourselfie.