Sâmbătă, 19 septembrie 2015, în Piața Constituției, va avea loc evenimentul iMapp Bucharest, unul dintre cele mai mari spectacole de video-mapping din lume, organizat de Primăria Municipiului București, prin creart. Șase echipe de artiști au fost desemnate câștigătoare în urma Open Call-ului destinat comunității internaționale de artiști video: AVA (Mexic), Dirty Monitor (Belgia), Urbanscreen (Germania), RadugaDesign (Rusia), Light Event Consulting (Franța) și Mindscape (România). Acestea vor realiza show-uri a câte 4 minute și 30 de secunde pe cea mai impresionantă suprafață pe care o poate oferi o clădire, și anume, pe fațada Palatului Parlamentului. Publicul își poate vota și în această ediție preferatul prin sms la un număr de telefon pus la dispoziție de organizatori în seara evenimentului.
Conceptul creativ al concursului iMapp Bucharest este următorul: „Elementele” – pământ, aer, apă, foc – elemente primordiale ale căror impus generativ vor transforma fațada Palatului Parlamentului, impresionând printr-un gigantic spectacol de sunet, lumină și culoare. Fațada clădirii va fi personalizată și reinterpretată printr-o imagine 3D complexă ce animă prin forme și culoare suprafața clădirii de aproximativ 20.000 de metri pătrați.
Amploarea evenimentului va fi dată și de alte momente special pregătite pentru public. Seara va începe cu un concert susținut de Argatu’ & Friends, urmat de Șuie Paparude ce va cânta în deschiderea celebrei formații de electro-swing PAROV STELAR. De asemenea, trupa de dansatoriLedlight Dance Group va aduce pe scenă o coregrafie luminoasă interactivă, cu ajutorul unor costume spectaculoase.
Anul acesta, în cadrul iMapp Bucharest, a fost introdusă o nouă secțiune, StillMapp – Picture Competition, adresată cetățenilor români în dorința de a sprijini artiștii autohtoni și de a încuraja aportul acestora la cultura locală. StillMapp Bucharest 2015 este un concurs de fotografie în urma căruia cele mai bune fotografii vor fi proiectate pe fațada Palatului Parlamentului pe 19 septembrie, marele câștigător primind un premiu în valoare de 1000 de euro.
Un eveniment de o asemenea anvergură, în contextul unui spectacol unic în istoria artelor vizuale, reprezintă un motiv de mândrie pentru fiecare locuitor al Bucureștiului. Mai mult decât atât, proiectul este o oportunitate extraordinară de promovare pe plan internațional a orașului și a acestei sărbători dedicate luminii, culorii și sunetului, contribuind la încurajarea turismului cultural în România.