De Citit : Știri

Harlem Gospel Choir in concert extraordinar de Sarbatori

| 26 mai

Corul Gospel din Harlem vor veni, iarna aceasta, in Romania, pentru a sustine un spectacol marca World Music Masters, care va avea loc chiar in preajma Craciunului, pe 21 decembrie, la Sala Palatului din Bucuresti.
Supranumit de Bono drept Ingerii din Harlem, dupa colaborarea cu U2 pentru videoclipul I Still Haven’t Found What I’m Looking For, Harlem Gospel Choir a fost fondat in 1986 de catre Allen Bailey, fiind la ora actuala cel mai faimos cor din America. In cei peste douazeci de ani de la infiintarea grupului, membrii Harlem Gospel Choir au urcat pe scenele celor mai importante sali de spectacole din SUA, Germania, Polonia, Italia, Austria, Elvetia, Franta, Olanda, Liban, Coreea, Japonia, au concertat alaturi de artisti precum Diana Ross, Whoopi Goldberg, Harry Belafonte, Danny Glover, Gorillaz, sau Cindy Lauper, si au sustinut spectacole in fata unor personalitati precum Nelson Mandela, Papa Ioan Paul al II-lea, Sir Elton John, Papa Benedict XVI.
Imbinand spiritualitatea si pildele crestine cu ritmurile si acordurile specifice blues-ului, muzica gospel isi are originile in imnurile bisericesti specifice comunitatilor de culoare din SUA inceputului de secol XX. Repertoriul Harlem Gospel Choir cuprinde cateva dintre cele mai frumoase titluri ale muzicii gospel, melodii precum Lord, I’m Coming Home, Surely God is Able, There Will Be Peace in the Valley, O Happy Day, Amen sau When the Saints Go Marching In, ce vor aduce cu siguranta emotia si puterea credintei in sufletul ascultatorilor.
Biletele pentru spectacolul Harlem Gospel Choir urmeaza a fi disponibile incepand de saptamana aceasta pe www.myticket.ro si in reteaua magazinelor Diverta, la urmatoarele categorii de preturi, in functie de pozitia in sala: 70, 100, 130, 160 si 200 lei.
Sursa: Emagic