De Citit : Știri

Cum a stralucit o LUNA NOUA

| 25 noiembrie

Filmările la Saga Amurg: Lună Nouă au început în martie 2009 în Vancouver şi s-au terminat în Montepulciano, un oraş-cetate străvechi, din Italia. Cele două oraşe au constituit o antiteză puternică – nopţile negre, pădurile verzi şi dese din Columbia Britanică şi tonurile armonioase, aprinse ale Toscanei – însufleţesc deopotrivă imaginea filmului.
,,Lumina din Pacificul de nord-vest este difuză şi rece", spune Chris Weitz. ,,Pe fondul acesteia, avem o mulţime de culori, iar intenţia noastră a fost să le folosim pe toate. Şi umbrele sunt importante—pădurea în timpul nopţii, întunericul şi sentimentul de depresie." ,,Lumina este mult mai diferită în Toscana", comentează Weitz.
,,Are nişte tonuri mult mai calde şi e literalmente mult mai însorită, cu pete de culoare de la costume. Şi arhitectura e diferită. Montepulciano este celebru pentru arhitectura lui renascentistă, cu reminiscenţe din arhitectura medievală." Scenograful David Brisbin a lucrat îndeaproape cu Weitz la stabilirea paletei de culori a filmului.
,,Chris a venit la masă cu o serie de concepţii foarte clare despre ceea ce voia din punctul de vedere al paletei de culori", spune Brisbin. ,,Se învârtea în jurul picturilor prerafaelite, care accentuează culorile saturate în cadre naturale." ,,Îmi plac epopeele clasice precum Dr. Zhivago şi Barry Lyndon", spune Weitz.
,,M-am mai gândit şi la ce tip de picturi se potriveau acestei lumi. Pentru mine, a fost o pictură narativă, o lucrare pre-rafaelită. Acestea pun mare accent pe poveste, sentiment, dragoste şi pierdere, suferinţă şi dor. Sunt picturile care l-au însoţit pe Tennyson şi întreaga eră a sentimentaliştilor. Au reînsufleţit şi o paletă de tonuri şi un tratament al culorii care mi s-au părut logice şi care aveau să fie diferite de primul film, dar care rămâneau credincioase spiritului celei de-a doua cărţi."
Rezumatul eclectic al lui Brisbin dovedeşte că el însuşi este un om al Renaşterii, singurul calificat pentru această sarcină. În tinereţe, Brisbin a primit o bursă la Henry Luce Scholars pentru a studia în Asia şi a lucrat ca reporter TV, acoperind căderea regimului lui Marcos în Insulele Filipine. Iniţial instruit ca arhitect, a fost internul celebrului arhitect american Robert Venturi, care a transformat maxima lui Mies van der Rohe în ,,Less is bore" (,,Mai puţin este plictisitor").
,,În esenţă, subiectul acestui film este o poveste de dragoste", spune Brisbin.
,,Da, este un film cu vampiri, dar este şi o poveste de dragoste. Ideea scenografiei este pentru mine adânc înrădăcinată în poveste.
Ce mă interesează în primul rând este ca drama pe care actorii şi regizorul vor s-o asambleze în faţa camerei de luat vederi să fie ancorată într-un mediu perfect pentru povestea care trebuie spusă." În cartea lui Meyer, clanul Volturi locuieşte în oraşul italian străvechi Volterra, în realitate acesta fiind o locaţie din Toscana.
,,Alegerea oraşului Montepulciano pentru Volterra a urmat unei îndelungi discuţii", spune Brisbin. ,,Chris a avut nevoie de antichitate arhitecturală, care să ne ghideze în realizarea lumii din Volterra. Montepulciano este, de fapt, un oraş medieval, iar piaţa şi primăria de acolo i-au dat acces la un decoruri simetrice.
Tocmai acesta a fost motivul pentru care am ajuns în Montepulciano."
Descrierile lui Meyer pentru Volterra şi pentru fortăreaţa clanului Volturi au oferit un plan solid pe care să lucreze Brisbin. ,,Dacă există opere de ficţiune scrise pentru scenografie, Volterra lui Stephenie Meyer este un exemplu de succes", afirma el. ,,Şi-a imaginat o lume în care şi arhitectura contribuie la poveste." ,,Clanul Volturi trăieşte într-o sală circulară, asemănătoare cu un vârtej. Are un şanţ în mijloc, unde se scurge sângele, în cazul în care are loc vreun incident periculos ", explică el.
,,A imaginat un coridor nesfârşit, pe care am putut să-l creăm fără efort, folosind tehnologia CG. Sunt spaţii proiectate să reflecte poziţia şi experienţa acestor fiinţe." Scenograful a împrumutat din exemplele bine-cunoscute ale arhitecturii toscane. ,,Nu am folosit nicio piesă de arhitectură, dar am folosit un motiv al dungilor verzi din marmura verde cu alb a diferitelor catedrale şi biserici din Toscana.
Este o exuberanţă de arhitectură renascentistă şi medievală în Toscana, urmată de o arhitectură încărcată a parveniţilor, din anii ulteriori. Toate acestea au însemnat o sursă de inspiraţie bogată."

Designerul de costume Tish Monaghan a avut sarcina de a completa decorurile cu o garderobă rafinată şi elaborată pentru membrii clanului Volturi, a căror prezenţă se întinde de-a lungul mai multor secole. ,,Ideea de baza pe care a vrut Chris să o împărtăşească a fost aceea că membrii familiei Volturi erau foarte distinşi", spune Monaghan.
Am analizat anii 1700 şi am ales o siluetă realizată în linii mari în jurul anului 1790—un chip lung şi uscăţiv." ,,Am vrut să lucrăm cu o paletă de culori specifică, pe care au construit-o David şi Chris, dar care s-a schimbat între secolele al 18-lea şi al 21-lea. Personajele se întâlnesc în secolul al 21-lea, dar le vedem şi în flashbackuri în secolul al 18-lea. În secolul al 21-lea am încercat să-i facem cât mai sumbri cu putinţă, personajul Aro fiind cel mai întunecat dintre toţi, pentru că are cea mai mare putere. Iar în anii 1790, am făcut invers, şi am încercat să-l fac pe Aro cât mai luminos, pentru că l-am văzut în vârful unei palete de culori calde, unde el capta în mod firesc atenţia, în vreme ce personajele celelalte erau curtenii."
În vreme ce cultul exotic al clanului Volturi este recreat prin intermediul unei ,,lumi vechi", printr-un proces realizat manual, inamicii lor – vârcolacii din tribul străvechi Quileute – sunt reprezentaţi pe ecran prin tehnologia secolului 21. ,,Una dintre cele mai importante adăugiri la lumea din Lună Nouă este reprezentată de personajele realizate prin tehnologia CG.", spune producătorul Wyck Godfrey. CG a fost singura cale prin care am putut realiza lupii de mărimea unui cal, aşa cum îi descrie Stephenie în cărţi." Weitz a adus-o în echipa sa pe specialista în efecte speciale Susan MacLeod, cu care a lucrat şi la The Golden Compass ("Busola de aur"). ,,Ne-am înţeles foarte bine", spune ea. ,,Când m-a întrebat dacă mă interesează proiectul, am acceptat fără să ezit. Lupii sunt, probabil, cel mai sexy aspect al scenariului." Tippett Studio, fondat de pionierul efectelor viziuale Phil Tippett, a creat lupii pentru Saga Amurg: Lună Nouă. ,,Abia aşteptam să stabilim cum vor arăta pentru întreaga serie", spune MacLeod.
,,Am încercat să nu ne îndepărtăm de descrierea din carte. Chiar dacă s-a discutat despre ei ca despre nişte vârcolaci, nu sunt creaturile bipede stereotipe pe corpul cărora începe să crească păr.
Sunt o tranziţie elegantă între oameni şi lupi cu patru picioare." ,,Toată lumea care a citit cartea şi care s-a îndrăgostit de Echipa Jacob abia aşteaptă să vadă cum i-am făcut", continua MacLeod. ,,Nu este animaţie—arată ca nişte lupi adevăraţi. Am început scanând actorii pe computer înainte de filmări, ca să-i putem transforma în lupi de la mijloc în sus." Procesul de scanare s-a dovedit extrem de simplu—pentru actori, cel puţin. ,,Mă aşteptam să port un costum verde", spune Alex Meraz, care interpretează rolul lui Paul. ,,M-au pus doar să stau pe o cutie de mere. Mai departe, a venit o maşinărie deasupra şi dedesubt. Cam asta a fost tot." ,,Puteam să văd pe monitor, corpul meu fiind pe ecran, scanat în detaliu. Am fost impresionat de cât de rapid a fost. Cea mai bună cale de a descrie transformarea ar fi pop-cornul. Imaginea pur şi simplu sare şi apare un lup." Dar a fost doar începutul pentru echipa care se ocupa de efectele speciale. ,,Am construit lupii de la interior spre exterior pe calculator", explică MacLeod.
,,Aşa că am început de la sistemul osos, cu articulaţii mobile, care putea fi animat. Deasupra, am pus muşchii care se flexează. Apoi am pus stratul de piele şi de blană. Am vrut să arate şi să se mişte ca nişte lupi adevăraţi, fără alte calităţi antropomorfice." ,,Cei de la Tippett Studio s-au dus într-o rezervaţie de lupi", spune ea.
,,Au filmat multe cadre cu ei. Lupii sunt nişte animale fascinante, aşa că este destul de uşor să urmăreşti materiale despre ei ore în şir." Pentru a le da actorilor un punct de reper în timpul filmărilor, cineastul a folosit substitute ale lupilor în diverse mărimi şi forme. ,,Unele erau figurine de pluş, tridimensionale", spune MacLeod.
,,Altele erau şabloane în mărime naturală, care erau mai rezistente şi puteau fi aşezate pentru a alinia cadrele filmate cu acurateţe. Am putut filma un şablon pentru animatori, care le foloseau la poziţionarea lupilor. Am mai folosit piei, pentru că voiam ca lupii creaţi pe calculator să se încadreze în peisaj fără să se simtă." Amurg a fost filmat mai întâi într-o locaţie din Portland, Oregon, dar pentru Lună Nouă, cineaştii s-au mutat în nord, la Vancouver, în Columbia Britanică.
,,Mi s-a părut important pentru studio şi pentru fani ca stadiul vieţii Bellei să corespundă celui din Amurg, aşa cum îl ştiau", spune scenograful Brisbin. ,,Pentru casa Bellei, acest lucru a însemnat că a trebuit să recreăm atât interiorul, cât şi exteriorul, ca să se potrivească primei părţi. Ne-am uitat obsesiv la prima locaţie şi am studiat materialele din primul film cu foarte mare atenţie." În unele cazuri, oricum, echipa de designeri a decis să schimbăm anumite elemente arhitecturale din nişte motive speciale. ,,În prima acasă", spune el, ,,dacă te uiţi cu atenţie, este o fracţiune de secundă când poţi să vezi casa dintr-o parte şi nu există nicio fereastră-logie. Dar în partea a doua, este o secvenţă uriaşă, în care Jacob sare prin fereastra ei şi este una dintre cele mai importante scene ale filmului. Pentru asta, a meritat să ne abatem de la vechea diagramă, pentru a susţine povestea."
Casa Cullen a venit cu o oarecare provocare. ,,În primul film, vezi exteriorul casei familiei Cullen foarte clar", spune Brisbin. ,,Vezi scara principală. Vezi camerele care pornesc de aici. Vezi camera lui Edward şi mai vezi bucătăria. Cea mai mare parte din munca noastră a fost în alte părţi ale casei, creând celelalte camere care să se potrivească cu celelalte piese din mozaic." Scenograful a avut ca ultimă sarcină să realizeze două case în jurul cărora să se învârtă viaţa haitei de lupi.

,,Casele lui Jacob şi Emily nu au existat în Amurg", continuă el. ,,Ne-am uitat cu mare atenţie în carte şi am discutat de la ce elemente puteam porni. Casa lui Jacob este descrisă ca fiind o casă roşie. Am găsit o locaţie perfectă în pădure, care sugera într-un fel viaţa de lup în spatele copacilor. Singura problema, casa respectivă era verde. ,,Era important pentru noi să păstrăm casa lui Jacob roşie", spune Brisbin. ,,O ştiam din carte ca fiind roşie şi aşa o vroiam.
Aşa că am sfârşit prin a vopsi întregul loc în roşu, ca să se potrivească descrierii din carte." Casa în care locuieşte Emily, prietena lui Sam Uley, a fost proiectată să reflecte interpretarea lui Weitz asupra personajului ei, conform lui Brisbin. ,,A simţit că Emily reprezenta alinarea din lumea haitei de lupi. Ei sunt dinamici, nebuni, agitaţi, se transformă şi se retransformă. Dar casa este un reper, un loc profund şi central. Căutam un loc secret din pădure care să aibă această lumină feminină."
,,Proprietarul casei pe care am folosit-o a construit-o la vârsta de 17 ani şi cred că o parte din atitudinea ei provine din faptul că este o cabană ideală pentru un puşti de 17 ani", continuă Brisbin.
,,Cred că la scurt timp după ce a construit-o, s-a căsătorit cu femeia cu care este împreună şi acum. A fost casa lor pentru multă vreme. În final, familia lor a devenit prea numeroasa pentru ea, dar a fost incredibil de greu atât pentru soţ, cât şi pentru soţie să părăsească acel loc, pentru că era magic."
,,Această atenţie la detalii şi fidelitatea faţă de carte şi faţă de spiritul Sagăi Amurg a lui Stephenie Meyer au însufleţit întregul proces de producţie", spune Weitz. ,,Dacă ţi-au plăcut personajele şi povestea de dragoste din Amurg, dacă îţi place supranaturalul, Lună Nouă le are pe toate din plin. Extinde această lume pentru a cuprinde o mitologie mai mare şi care va crea o punte între Amurg şi a treia parte a seriei: Saga Amurg: Eclipsa."
SURSA: MEDIAPRO DITRIBUTION