De Citit : Reviews

Sauna

| 02 iunie

Americanii l-ar fi asezonat cu femeiusti balconiste si barbatei cu abdomene musculoase, ar fi incropit un story penal si ras-vazut de slasher care pedepseste sexul, consumul de alcool tigari si droguri si l-ar fi produs in 3D.

Coreenii ar fi filmat foarte frumos foarte multi aburi si fantome si ar fi uitat, ca de obicei, de logica si de story.

Japonezii l-ar fi infestat cu fantome furibunde ale unor cretine isterice cu parul cazut peste fata si sperieturi ieftine.

Dar l-au filmat niste finlandezi si Sauna a rezultat cum nu se poate mai iesit din tiparele stravezii de la atatea uzuri si abuzuri ale horrorului contemporan.

Multi copaci si o ditai mlastina cu o sauna in mijloc. Langa sauna e un sat ai carui locuitori nu mai au nici curajul de a trai nici capacitatea de a muri. Pana cand unul dintre soldatii din escorta generalului rus se sinucide. Cel mai probabil vinovati (oarecum indirect) de sinucidere sunt cei doi frati finaldezi care sunt reprezentanti oficiali ai guvernului si colegi cu rusii din comisia de stabilire a unei granite. Stabilirea granitei vine dupa decenii de razboi sangeros. Fratii finlandezi vin dupa ceva atrocitati si maltratari ale unor tarani conationali. In urma lor vine fantoma (?) uneia dintre victime. Filmul vine dinspre marele cinema rus: static, metaforic, hieratic, in egala masura elegant, dens si hieroglific. Dincolo de povestea circulara despre ispasire, intunecime, apa care reflecta pacatele si intunericul care le absoarbe, Sauna are un atu rarissim: textura densa, mocirloasa care se prelinge si infiltreaza incet prin creierii specatorului.
articol publicat in APERITIFF, ziarul FESTIVALULUI INTERNATIONAL DE FILM TRANSILVANIA.