Recentul album al pop-rockerilor americani, Circle, are din toate pentru toti: si balade, si riffuri metal, si lectii de iubire, si versuri sociale despre recesiune sau dementi cu pistoale in mana.
Cel de-al unsprezecelea album de studio a fost lansat de Bon Jovi in SUA pe 10 noiembrie, dar nu inainte de a-l promova cu single-ul plin de forta We Weren’t Born to Follow, cel care da si tonul noului disc. Albumul Circle se vrea o „intoarcere la rock’n’roll”, dupa cum da de inteles chitaristul Richie Sambora intr-un interviu pentru revista Rolling Stone. Semnate in buna traditie Lennon/ McCartney, in cazul nostru: Bon Jovi/ Sambora, piesele readuc ceva din riffurile miscate ale anilor ’80, combinate cu refrenele catchy pentru care trupa este renumita. Nostalgii si razvratiri, sperante si iubiri sunt punctate, dupa caz, de cate un „yeah, yeah, yeah”, un „sha la la sha la la hey” sau un „oh ohh oh”.
Viata ca o pastila amaruie
Daca albumul precedent, din 2007, intitulat Lost Highway, a fost mai degraba un experiment country-pop, de aceasta data Bon Jovi revine la hard-rockul din vremurile bune, altoind pe el cand riffuri nebunesti de metal (Bullet), cand pian si orchestra de coarde (Live Before You Die), amintind de baladele Guns’N’Roses din anii ’90. Albumul debuteaza cu o melodie vitala, plina de speranta (We Weren’t Born to Follow): “N-am fost nascuti ca sa fim supusi, ridica-te, nu mai ingenunchia. Atunci cand viata e o pastila amara pe care trebuie s-o inghiti, e bine sa aperi lucrurile in care crezi”. Merita amintit si scurtul, dar convingatorul solo al lui Sambora, chitara sa aducand aminte si de acordurile alerte ale lui The Edge.
In cautarea timpului pierdut
Urmatoarea piesa (We Were Beautiful) mai domoleste putin lucrurile. Acordurile acustice lipsite de complicatii si dum-dum-ul periodic al tobelor ar putea fi foarte bine un intro la o piesa a lui Bruce Springsteeen, iar asemanarea nu este deloc intamplatoare, daca tinem cont ca Bon Jovi si The Boss se trag din acelasi stat american, New Jersey. Vocea inconfundabila a lui Jon Bon Jovi ne readuce la realitate, dar nu pentru multa vreme, pentru ca ne indeamna la o calatorie in cautarea timpului pierdut: “Privind inapoi la vremurile in care eram inocenti, nu-mi vine sa cred unde am ajuns. Hai sa ne intoarcem si sa regasim acele vremuri (…) sa revenim la timpurile in care eram frumosi”.
Balada clasei muncitoare
Asemanarile dintre Bruce Sprinsteen si Bon Jovi nu se reduc doar la familiaritati sonore. Hard-rockerii din New Jersey au luat pulsul Americii, dar mai ales al proletarilor loviti puternic de recesiune. Work for the Working Man este o buna dovada ca Bon Jovi e in stare sa compuna si altceva decat balade lacrimogene, referindu-se la someri sau la cei ce lucreaza cu norma dubla ca sa-ti tina familia. “Cine va lucra pentru muncitor?”, “De ce mainile astea puternice sunt puse pe linie moarta?”, se intreaba napastuitii soartei. “Am ramas fara pensie, mi-au luat idenitatea, acestia erau prietenii mei, acestea erau visele mele, sperantele mele, acestea sunt strazile mele”, suna refrenul sumbru punctat de un cor masculin care se rezuma la a urla, ca intr-un fel de protest proletar, “Work!”. Interesul “de stanga” al celor de la Bon Jovi nu trebuie sa ne mire. In anii ’80, baietii lansau celebra Linvin’ on a Prayer, melodie care spunea povestea unui cuplu distrus in urma unor proteste sindicale indreptate contra regimului economic din perioada Reagan.
Superman de-o noapte
O alta piesa cu aluzii sociale este Bullet in care Sambora isi face de cap cu efectele de talk box si cu riffurile metal. Melodia vorbeste despre razboaiele duse in numele religiei de “tarile corporate”, dar si despre crimele absurde din cartier. “Cum poate cineva sa ia viata altcuiva in numele lui Dumnezeu si sa spuna ca asta e dreptate?”, canta solistul, inspirit, spune el, si de crima petrecuta in sanul familiei lui Jennifer Hudson. Bon Jovi revine la sentimente mai bune, dar si la o buna doza de (auto)ironie in melodia Superman Tonight: “Cine te va salva cand o sa se prabuseasca stelele din cerul tau? N-o sa te mint, as vrea sa pot sa fiu Superman-ul tau in noaptea asta”.
Metafora cercului
De pe noul disc, nu lipsesc nici baladele de inima albastra. Live Before You Die spune, pe acorduri calde de pian si viori, povestea unui barbat trecut prin „scoala vietii”, caruia si prietena de la 17 ani, dar si batranul sau tata i-au repetat unul si acelasi refren: „Traieste-ti viata pana la moarte”. Ca o completare la aceasta lectie de viata, vine si piesa Fast Cars, care ne sfatuieste sa lasam in urma trecutul apasator: “suntem niste masini rapide, de cursa lunga, ia piciorul de pe frana, nu e cale de intoarcere pe autostrada vietii”. Totusi, nici chiar Bon Jovi nu respecta cu sfintenie sfatul. Nostalgia vremurilor in care “am fost frumosi”, dar si a hard rockului in viteza sunt dovezi ca membri Bon Jovi privesc cu un ochi in urma si ca n-au de gand sa se schimbe, ramanand aceiasi ca acum 20 de ani. “Unii ar putea sa spuna ca acum cercul nostru s-a inchis. Altii pot crede ca cercul nu se incheie nicicand”, filosofeaza solistul pe marginea titlului albumului.