De Citit : Reviews

Filmul Vulpitele, varianta slovaca a lui Mungiu

| 25 august

In filmul Vulpitele / Little Foxes doua tinere slovace merg in Dublin in cautarea fericirii. Una dintre ele, sora mai mare incepe ca bona si are sansa de a deveni agent imobliar. Cealalta, sora mai mica incearca acelasi drum dar nu reuseste. Spre diferenta de sora cea mare, ea are intotdeauna o plasa de siguranta – o poate suna pe sora cea mare care o scapa din orice mizerie in care se scufunda.
Elementul de noutate si forta in film este sinceritatea. Cele doua fete nu sunt nici pe departe doua fete dragute, simpatice, corecte. Putem spune chiar ca nu au nici o legatura cu conceptele culturale cum ar fi etica sau moralitatea, in fond principalul motiv pentru care aleg sa plece este tocmai faptul ca in Dublin sunt departe de toate normele culturale si etice impuse de societatea in care s-au nascut.
Pana la urma filmul este o cale a initierii, o redefinire a unui cod de norme si valori pornind de la zero. Cele doua fete pleaca intr-o lume mai buna, intr-o lume in care sperau ca problemele au ramas departe, dar descopera ca problemele vin cu ele, sunt firesti in existenta de zi cu zi.
Cei ce nu apreciaza filmele lui Mungiu nu vor aprecia nici filmul asta. Este construit negru, fara straluciri impresionante si obliga la cumintenia de a recunoaste in griul de zi cu zi frumusetea autenticului. De fapt, filmul asista momentul inceperii firescului in viata celor doua fete. Plecate sa descopere fericirea usoara sunt obligate sa accepte greul. Ele definesc inceputurile propriei culturi, acesta fiind momentul in care incepe acceptarea nuantelor de gri.
Punctul de rascurce al filmului este tradarea uneia dintre fete. Durerea, neintelegere propriilor reactii, viteza cu care viata ii curge in jur ne fac sa o intelegem. Momentul tradarii o fac sa treaca de la varsta copilariei la maturitate.
Filmul nu e stralucitor in sensul cunsocut, nu dramatizeaza momentele si ne lasa in obscuritate obligandu-ne sa vedem culorile printre umbre.
Mira Fornayova, regizor si scenarist, dovedeste o deschidere si tenacitate uimitoare. Desi este primul ei film de lungmetraj depaseste granitele unei simple incercari si ne aduce un film cu greutate.
Filmul a fost difuzat in cadru festivalului Anonimul.