Zilele astea putem vedea noul film al lui Radu Muntean – Marti, dupa Craciun – un film altfel, fara tristetea si durerea pe care ne-am obisnuit sa o regasim in filmele romanesti. Mai mult decat atat, in Marti, dupa Craciun durerea nu apare, este pur si simplu ignorata.
Sa spunem ca este doar o poveste despre lumea noastra, lumea supusa imperfectiunii? Pana la finalul filmului, paradoxal, durerea ajunge elementul strict necesar care lipseste perfectiunii.
Daca in filmele atat de controversate ale lui Cristian Mungiu sau Cristi Puiu iti trebuia rabdare sa vezi frumusetea ascunsa in banalitatea din jur, mai mult chiar, daca la ei te bucura contrastul care subliniaza diferenta dintre valoare, autentic si pocit, stramb, banal, la Radu Muntean asistam iarasi la un film cu privire la controversele interioare dintre conventional si dorinta.
Ca si in Boogie, scenele din film sunt aerisite, frumoase chiar, optand pentru senin, confort si bine exterior. Dupa introducerea intr-o lume facila, fara pretentii, fara probleme, o lume civilizata, ajunsa undeva mai departe decat am reusit sa ajungem noi in Bucurestiul zilelor noastre, ajungem la oamenii care in aparenta sunt la fel ca si exteriorul: curati, senini. Totul continua in aceeasi nota.
Totul e frumos,clar , totul curge civilizat mai departe. Un barbat casatorit se indragosteste de o alta femeie. Filmul incepe cu o scena intima intre cei doi care se iubesc. Nu este o scena erotica ci o scena despre intimitate.
Se defineste clar relatia lor libera, el este insurat, ea stie asta, dar il iubeste. Se pare ca si el o iubeste, pentru ca la un moment dat ajuns acasa ii marturiseste asta sotiei. Dupa o scurta criza de nervi, sotia decide sa isi continue viata.
Pana la final scenele se succed frumos, clar. Dar personajele sunt sarace, desprinse parca din drama unui om care nu are capacitatea de a intelege complexitatea trairilor umane. Relatiile dintre personaje sunt sarace, fara substanta, fara nuante.
Senzatia care domina este ca in film lipseste durerea si propria constiinta. Poti iubi un om ani intregi ca apoi sa pleci de langa el fara sa simti durerea? Poti sa decizi sa iesi din viata copilului tau fara regrete? Filmul nu este un manifest impotriva durerii. Este doar o aspiratie spre o lume asa-zis perfecta in care durerea ne este data in doze suportabile, care nu deranjeza.
Oare lumea asta propusa de Muntean, lumea in care iubirile se termina cu drame usoare, diafane, in care nu te zbati in indoiala si alegerea vine firesc la un moment dat pur si simplu, lumea in care iubesti, dar in acelasi timp ai taria de a nu-ti pierde capul si reusesti sa iti stapanesti hohotele de plans, in care copii sunt un fel de altfel de masini pe care in loc de benzina ii alimentezi cu mancare si povesti ale bunicilor, oare lumea asta e mai buna? Voi ce alegeti? Mizeria de zi cu zi cu zvacnirile ei de fericire luminoasa, sau alienarea lumii civilizate in care sentimentele au fost educate frumos, scrobite si parfumate?
Click pentru sinopsis si program complet.
Vezi Trailerul filmului: