Se dau urmatoarele elemente: un teatru ambulant vechi si straniu plimbandu-se prin Londra zilelor noastre, condus de un batranel betiv, alaturi de fiica lui splendida si “delicioasa” de 16 ani, un tinerel care-o adora, un pitic cu limba ascutita, un tip dubios dar sexi salvat de sub un pod unde atarna intr-un streang, un diavol in persoana unui tip de varsta a doua, cu mustata subtire si o oglinda ciudata. Se condimenteaza dupa propria imaginatie si se transforma intr-o poveste, pe care o spuneti mai departe, cu cat mai multe detalii vizuale. Puteti sa faceti o poezie. Sau un tablou. Incercati exercitiul asta. Macar prima parte. Si mergeti la THE IMAGINARIUM OF DOCTOR PARNASSUS, sa vedeti ce-a reusit sa iasa din mainile lui TERRY GILLIAM.
Heath Ledger avea o imaginatie extraordinara, spun prietenii lui. Iar ultimul sau rol, de care era incantat si la care a improvizat mult, spre bucuria si inspiratia declarata a regizorului si a colegilor de platou, e o mostenire frumoasa, demna de dragostea publicului.
,,Heath parea sa fie in continuare cu noi. (…) Energia lui, stralucirea, ideile, tragedia mortii lui si deciziile creative pe care ne-a fortat sa le luam sunt motivele pentru care DR. PARNASSUS este un film … din partea lui Heath Ledger si a prietenilor sai", marturiseste Gilliam.
S-ar putea sa va intristeze felul in care va intalniti pentru prima oara in film cu Heath Ledger: spanzurat sub un pod. S-ar putea sa va amuze cum se comporta cu cei din jur, dupa ce-si revine si pare (sustine ca e) amnezic.
Dar, o sa va placa de Tony Mincinosul, un tip cu un trecut innegurat (implicat in niste afaceri murdare folosind ca paravan acte caritabile), care incearca sa il ajute cumva pe Parnassus, un batran care facuse un pact cu diavolul, promitandu-i-o pe prima lui nascuta in schimbul nemuririi, atunci cand ea va implini 16 ani, si, cum termenul se apropie, incearca sa castige un ultim pariu impotriva acestuia, pentru a-si salva fiica.
Felul in care Tony ii spune vorbe dulci Valentinei, fiica de 16 ani a lui Parnassus, il enerveaza pe Anton care o iubeste si care-i e alaturi, ca prieten, de mai multa vreme. Faptul ca Tony ar putea fi solutia problemei, ii da de gandit lui Parnassus. Valentina viseaza la libertate si la casa ideala, Parnassus la o lume cu Valentina in ea, Tony la bani si succes, iar Anton, stiti deja: la Valentina.
Ce alegeri face pana la urma fiecare dintre ei, ce vise devin sau nu realitate, veti afla urmarind pana la capat filmul lui Gilliam.
The Imaginarium of Doctor Parnassus e numele singurului circ ambulant din lume care stapaneste o oglinda magica, mai precis un portal catre o lume ghidata de propria imaginatie.
Un betiv care se impiedica si ajunge dincolo de oglinda, se vede cu un alt chip. Tony, de fiecare data cand trece in lumea asta, are la randul lui un alt chip. Ii veti vedea pe Johnny Depp, Jude Law si Colin Farrell, incercand fiecare sa ramana fideli mimicii lui Heath Ledger si sa completeze personajul creat de acesta. Depp ajuta o doamna sa aleaga cea mai buna cale, scapandu-i sufletul din ghereale lui Mr. Nick (diavolul, interpretat de Tom Waits), spunandu-i ca toti cei pe care i-au admirat si au murit de tineri (referindu-se la Rudolph Valentino, Lady Di, James Dean – ale caror imagini apar in film) nu imbatranesc niciodata, vor fi mereu faimosi, frumosi, nemuritori. Law merge pe niste scari imense pe post de picioroange incercand sa scape de urmaritori, iar Colin se saruta cu Valentina (Lily Cole in forma maxima), se bate cu un copil si pune punct aventurii lui Tony.
In Londra prin care Parnassus isi opreste circul, lumea e gri, oamenii n-au loc de imaginatie.
Doar in lumea de dupa oglinda, fanteziile aduc culoarea, uneori libertatea si chiar fericirea.
Si numai in lumea lui Gilliam (care are acum 70 de ani) cineva poate pluti cu gondola pe un rau care se poate face sarpe cu capul diavolului (care invita anterior la motelul aventurii de-o noapte), se poate plimba printre oua Faberge si pantofi de lux, poate vedea cum diavolul coboara pe norisori sau cum un cap imens rasarit din nisip te poate alerta ca esti pe calea gresita.
Pentru mainstream, filmul scris de Terry Gilliam si Charles McKeown, scenaristul cu care a colaborat la Brazil (1985) si The Adventures Of Baron Munchausen (1988), poate lasa loc de intrebari, indoieli, poate da impresia unei lipse de coeziune narativa.
Ce-i drept, regizorul pare sa lase prea mult loc imaginatiei si sa adune laolalta o sumedenie de elemente, vechi si noi, care, insa, construiesc un univers sensibil.
Insa, pentru fanii lui Terry Gilliam, Parnassus se va clasa cu siguranta in topul realizarilor acestuia, gratie lumii bogate pe care o inchipuie (si in care se regasesc figurile familiare lui – mincinosi, vagabonzi, suflete pure, alaturi de decoruri si costume flamboaiante), modului in care se joaca cu unghiurile largi, culorile, tonurile si muzica (unde trebuie musai amintite doua piese compuse special: “We love violence” – cantata de niste politisti intr-o secventa ce aminteste de Monty Python, si “We are the children of the world”).
Christopher Plummer aduce la 80 de ani pe marile ecrane un Parnassus complex, interpretat remarcabil, care i-a determinat pe multi sa spuna ca acest personaj e facut dupa chipul si asemanarea regizorului (chiar si pe fiica acestuia, care a lucrat alaturi de el la acest film, in calitate de producator).
Andrew Garfield, distribuit in rolul lui Anton, prezentatorul spectacolelor lui Parnassus, un actoras amorezat de fiica adolescenta a acestuia, are carisma si inteligenta, si isi joaca inspirat partitura.
Lily Cole da viata celui mai frumos fetis al lui Giliam – tanara firava, dar voluptoasa, cu picioare lungi, cu parul despletit – si reuseste un rol sensibil (Valentina).
Asa cum i-a facut celebri pe John Neville in “Aventurile baronului Munchausen” si pe Jodelle Ferland in “Tideland”, Gilliam reuseste si cu Lily Cole. Pe englezoaica roscata in varsta de 21 de ani a ales-o si Marilyn Manson pentru rolul principal in filmul sau “Phantasmagoria: the Vision of Lewis Carrolll” care va fi lansat tot in acest an.
Tom Waits e pur si simplu incantator. Pe langa faptul ca e cel mai sarmant diavol de pana acum cu mustata lui subtire, costumul si tigareta pe care o fumeaza ca un gentleman, are o voce si o prezenta scenica ce nu pot fi trecute deloc cu vederea. A, si face un cuplu tare nimerit cu Paloma Faith, cantareata britanica distribuita in rolul brunetei Sally care-i devine iubita.
Verne Troyer (pe care vi-l amintiti cel mai probabil pentru rolul lui Mini-Me din doua filme Austin Powers) isi imprumuta sarcasmul lui Percy, piticul care-I sta alaturi de o buna bucata de vreme lui Parnassus si are parte de unele dintre cele mai intelepte sau haioase replica.
Johnny Depp joaca un Tony sensibil, fermecator, luminos. Avand in vedere ca in acelasi timp filma si pentru Public Enemies, prestatia sa e laudabila. Iar Law si Farrell intregesc castul, adauga greutate productiei si merita, la randul lor, aplauze pentru munca depusa, care, se vede de la o posta ca le-a facut placere.
Fie ca vreti sa-l vedeti pe Heath Ledger in ultimul sau rol la doi ani dupa ce a trecut in nefiinta, fie ca aveti chef de nitica fantezie (si aici intra si Depp, Law sau Farrell), sau ca "imaginarium" va suna a Kant, ori pentru ca ati auzit ca se rataceste pe acolo si o carte de tarot, tineti-va bine de motivatia personala si mergeti la “Dr Parnassus”. Magia functioneaza.