DOOM in romaneste inseama Dictionar Ortografic, Ortoepic si Morfologic! In englezeste DOOM insemna instorie a jocurilor video.
Ce mai poate fi spus despre DOOM? Este prezent pe toate platformele, consolele, telefoanele mobile, a avut parte de 2 succesori, dintre care ultimul a rupt gura targului (si placile grafice) in 2005.
Asa ca am sa povestesc relatia dintre DOOM si un adolescent (nu miop) roman, sarac si fara griji. Sansa ca acest adolescent si autorul acestui articol sa fie una si aceasi persoana este neglijabila.
Totul incepe prin 1997 cand deja DOOM avea succesor la tron (Quake isi depasise parintele in succese profesionale), dar in Romania, intr-un orasel de provicie lucrurile evolueaza altfel decat in restul lumii.
Eram elev prin clasa a sasea sau a saptea, si fericitul posesor al unui 486 DX2 la 66 megaherti cu 4 ‘mega’ de RAM. Il luasem la mana a doua, si venise cu cateva jocuri printre care si un pocher pe dezbracate. Pentru mine nu conta insa decat un singur lucru, sa instalez DOOM pe el! Apucasem sa joc deja la un prieten si ma marcase.
Pentru cine nu stie (fetele!) DOOM este un ‘first person shooter’ adica in care actionezi (a se citi omori) din perspectiva propriilor ochi. Nu a fost primul de acest gen, chiar compania producatoare – ID Software – avusese deja un succes rasunator cu Wolfenstein 3D, insa DOOM este perfectiune distilata. Grafica, sunetul, designul, nivelele totul se imbina pentru a creea o experienta desavarsita.
De ce imi placea mie DOOM asa de mult? In primul rand pentru ca era violent. Pornesti cu un pistol, dar destul de repede capeti un shotgun care crapa monstrii intr-un atat de satisfacator mod audio-vizual incat subconstientul este subjugat mai repede decat i-ar lua lui Freud sa zica “Sigmund”.
Povestea exista minimal dar nu conteaza, tu stii doar ca iti creste o arma din burta (unele animatii incorporau totusi o mana paroasa) si ca tot Iadul imaginatiei creatorilor jocului este impotriva ta. Nu e totul atat de rau, intrucat tu ai o drujba cu benzina infinita, un aruncator de rachete si BFG9000 (dupa ceva timp s-a aflat ca BFG este prescurtarea de la Big Fucking Gun).
In anii de scoala aveam ocazia dimineata si dup-aamiaza sa pot face 2 sesiuni de DOOM inainte de a veni parintii de la serviciu si a ma obliga sa mimez activitati mai academice. Chemam un bun prieten de fiecare data si ne intreceam pe rand in a termina un nivel cu cat mai repede.
Cred ca am omorat mii de Former Human, Imp, Demon, Cacodemon, Hell Knight, dar numai cativa Cyberdemon pentru ca erau gigantici, se miscau prea repede si aveau triplu-lansator de rachete pe post de mana! Cu timpul am descoperit coduri, zone ascunse, grafica modificata de amatori, si mai tarziu jocul in retea.
La inceput am facut retea prin legatura directa intre mine si vecinul de palier, un pusti. Apoi, in liceu am dus nebunia pana la capat, intinzand un cablu lung de 35 de metri intre blocul meu si cel al unui coleg de clasa. In timp ce unii is faceau temele pentru meditie eu jucam DOOM ‘deathmatch’. Celalat jucator arata intotdeauna la fel, nu dadea din piciore cand alerga, si ca sa te conectezi trebuia sa tastezi lucruri magice in linia de comanda, dar nu mai conta nimic atunci cand ii umpleai adversarului ecranul de sange.
Azi – si intotdeauna – DOOM este la fel de fun. Invit pe oricine sa il joace, solo sau in mai multi, pe PC, IPhone, Xbox360, orice. Senzatia viscerala de distractie este garantata!