Vine un moment in viata in care trebuie sa asculti si Nick Cave.
Mda, la mine „perioada“ Nick Cave tine de cativa ani buni si vad ca n-are de gand sa-mi treaca. Fie ca am citit ce scrie sau ca i-am ascultat muzica, Nick Cave m-a convins ca n-o sa faca niciodata vreo porcarie, nici macar vreun lucru indoielnic. Spun asta in contextul in care tocmai am inceput sa-i citesc „The Death of Bunny Monroe“ si pe tot drumul dinspre Arad am tot reascultat „Dig Lazarus, Dig“. In 2007 m-a plesnit o piesa, in care un cumatru pe la 50 de ani cersea un pic de sex unei fatuci care, bineinteles, se lasa greu, adica deloc, de unde si angoasa. Totul suna murder, apasat, sincer, direct, fara balast. Trupa se numea Grinderman, noul proiect de rock al lui Nick Cave. Am pus mana, am luat albumul si am capatat o usoara dependenta initial, care s-a transformat treptat in obsesie. Grinderman si Queens of the Stone Age sunt cele mai bune trupe de rock pe care le-am ascultat dupa anii 2000. Asa ca la albumul numarul doi, care se numeste, surpriza, „Grinderman 2“ m-am dus intins. Intuitia mea de obez nu m-a tradat! Pot sa declar linistit ca al doilea album este mult mai ispravit decat primul, iar simtul umorului, absurd, subtil si cosmetizat in dulcegarii de mare amant da foarte multa sare si piper albumului.
Stiti voi in filmele alea porno, timpii morti? Perioadele alea de timp in care domnii si doamnele ce vor performa diverse perversiuni reciproce, au discutii total insipide despre vreme, tevi, garnituri, conducte, cum nu curge apa sau cum se pot revansa? E, cam asta e atmosfera din „Grinderman 2“, totul asezat intr-un context sonor de trupa de garaj, dar care suna senzational. Domnul Cave n-a dezamagit nici acum!