De Citit : Editoriale

Vuvuzela big band

| 14 iulie

Nu orice spaniol are pretul lui.

Dezinteresul pentru fotbal – care atrage o fireasca incompetenta in domeniu – a facut din autorul acestor randuri ciuca misto-ului pentru cohorte de amici. In consecinta, in sezoanele cu foarte mult fotbal, ma simt mic si singur. Atunci devin vulnerabil si incerc sa recuperez teren mimand interesul pentru un sport mult prea comercial pentru gustul meu. Drept care, uite, am sa scriu pentru voi o falsa cronica de concert de vuvuzele, asa cum am incercat zilele trecute sa leg o conversatie despre fotbal cu un sofer de taxi. Taceam amandoi de sufocant de mult timp. Am indraznit, timid: „ma scuzati, n-am apucat aseara sa vad semifinala, stiti cumva cu ce scor s-a incheiat?“. Nu minteam, aflasem despre existenta unei semifinale cu prilejul unei stiri tv in care erau mentionate milioanele de telespectatori romani care se uitasera la meci. Omul de langa mine, care avea fata de telespectator, ma scruteaza precaut si-mi zice incet: „stiti, eu nu prea le am cu fotbalul; daca vreti, vorbim despre lupte“. Uau. Eram cel putin doi. De bucurie, am decis sa ma uit la finala campionatului. Am asistat la un spectacol extrem de palpitant pentru psihologul care fusesem acum multi ani.

(Atentie mistocari, urmeaza o analiza de fotbal!). Am vazut in ce uriasa masura poate fi schimbata calitatea jocului de calitatea motivatiei. Doua echipe de calibru tehnic probabil egal, puteau, succesiv, sa domine sau sa fie dominate, dupa cum pulsau sufletele jucatorilor. Una dintre echipe a castigat, iar mie mi-a fost limpede ca nu fotbalul ci sufletul a adus victoria. Dar care a fost avantajul motivational al spaniolilor fata de olandezi? Ei bine, dupa socotelile mele, in teren au fost mult mai multi spanioli decat olandezi. Dintre cei 23 de membri ai lotului, Olanda a fost reprezentata de 14 jucatori care nu joaca in Olanda, in timp ce Spania a avut doar 3. Valoarea bate pretul.