Daca e jazz, improvizeaza si norii.
Dupa ce, anul trecut, am scapat cu fuga de un diluviu care ameninta sa ma ia pe sus cu tot cu cort, anul acesta m-am dus cu un plus de inversunare la Festivalul International de Jazz Garana. Am refuzat sa citesc prognoza meteo pana cu doua zile inainte de a pleca si mi s-a facut parul umbrela de groaza: din patru zile, numai intr-o singura seara s-ar fi putut sa scapam de ploaie.
Acum, la intoarcere, nu prididesc sa ma felicit: a fost fix pe dos. Pentru mine, prima zi a festivalului mi-a produs cea mai mare bucurie: Avishai Cohen Trio. Israelianul este un motor cu explozie interna, dar joia trecuta explozia s-a extins in toata Poiana Lupului. Bisurile au durat mai mult decat programul propriu-zis. A fost, desigur, si meritul unui nucleu dur de fani care l-au instigat anticipand cateva piese, dar Avishai a decolat iremediabil. Dezmatul a fost declansat de calde teme traditionale evreiesti, traduse in jazz de Avishai – care, apropo, e primul contrabasist pe care, ascultandu-l, am uitat ca joaca la contrabas.
Spun joaca pentru ca asta face. Cu nimic mai prejos Amir Bresler – tobe – si Omri Mor – pian. Concertul din seara urmatoare – Hiromi Uehara, Anthony Jackson – bass -, Simon Phillips – tobe – a starnit o uriasa dezbatere intre profesionistii de la munte. Ceea ce Hiromi a comis (tehnic) la pian nu are egal. A facut ceea ce credeam ca nu exista decat in desenele animate cu eroi supranaturali japonezi. Culmea, o parte dintre criticii cu competente tocmai asta i-au reprosat. Eu i-am ascultat si pe unii si pe altii si am ajuns la concluzia ca ceea ce a facut ea a parasit registrul intelegerii mele. Drept care am sa citez o opinie produsa de Catalin (nu zic si Stefanescu, sa nu se supere) care mi se pare un bun raspuns adresat carcotasilor: "oamenii astia s-au concentrat atat de mult la CUM face ca n-au vazut CE este Hiromi“. In ciuda a ceea ce am vazut, si eu cred ca Hiromi e om.