De Citit : Editoriale

Vremea Garanei

| 28 iulie

Daca e jazz, improvizeaza si norii.

Dupa ce, anul trecut, am scapat cu fuga de un diluviu care ameninta sa ma ia pe sus cu tot cu cort, anul acesta m-am dus cu un plus de inversunare la Festivalul International de Jazz Garana. Am refuzat sa citesc prognoza meteo pana cu doua zile inainte de a pleca si mi s-a facut pa­rul umbrela de groaza: din patru zile, numai intr-o singura seara s-ar fi putut sa sca­pam de ploaie.
Acum, la intoarcere, nu prididesc sa ma felicit: a fost fix pe dos. Pentru mine, prima zi a festivalului mi-a produs cea mai mare bucurie: Avishai Cohen Trio. Israelianul este un motor cu explozie interna, dar joia trecuta explozia s-a extins in toata Poiana Lupului. Bisu­rile au durat mai mult decat programul propriu-zis. A fost, desigur, si meritul unui nucleu dur de fani care l-au instigat anticipand cateva piese, dar Avishai a decolat iremediabil. Dezmatul a fost declansat de calde teme traditionale evre­iesti, traduse in jazz de Avishai – care, apropo, e primul contrabasist pe care, ascultandu-l, am uitat ca joaca la contrabas.
Spun joaca pentru ca asta face. Cu nimic mai prejos Amir Bresler – tobe – si Omri Mor – pian. Concertul din seara urmatoare – Hiromi Uehara, Anthony Jackson – bass -, Simon Phillips – tobe – a star­nit o uriasa dez­batere intre profesio­nistii de la munte. Ceea ce Hiromi a comis (tehnic) la pian nu are egal. A facut ceea ce credeam ca nu exista de­cat in desenele anima­te cu eroi supra­naturali japonezi. Culmea, o parte dintre criticii cu competente toc­mai asta i-au reprosat. Eu i-am ascultat si pe unii si pe altii si am ajuns la concluzia ca ceea ce a facut ea a para­sit registrul intelegerii mele. Drept care am sa citez o opinie produsa de Catalin (nu zic si Stefanescu, sa nu se supere) care mi se pare un bun ras­puns adresat carcotasilor: "oamenii astia s-au concentrat atat de mult la CUM face ca n-au vazut CE este Hiromi“. In ciuda a ceea ce am vazut, si eu cred ca Hiromi e om.