De Citit : Editoriale

Voiam sa pleci…

| 19 mai

(Nu e nicio asemanare intre viata si carti!)

"…Voiam si sa ramai. Ai ascultat de gandul cel dintai.“ Formatia de filolog nu ma paraseste niciodata in momentele de cumpana, nici cand am impresia ca se prabuseste cerul peste mine. Cearta plutea in aer, lacrimile ei de furie si de revolta se zvantau, invizibile, in ecoul camerei. Asa se intampla. Unul pleaca trantind usa, iar celalalt ramane locului, cu urechile pline de zbierete, urlete, spume si cu pieptul lovit navalnic de pumnisorii mici. Linistea care urmeaza zdrang-ului usii e atat de brutala, ca-mi vajaie capul. Incep sa strang, cu gesturi mecanice. Mai intai, farfuriile, facute tandari. Apoi, cu ceva nervozitate, harddiskul extern pe care acunsesem… hm, nu e nevoie sa zic ce. Cica ar avea o protectie antisoc. Il scutur usor, ceva zangane inauntru… Sa nu ma enervez, imi spun. Imi indrept atentia catre lucrusoarele ei, zvarlite care-ncotro. Cel mai delicat e combinezonul de matase cenusie, care miroase a piele si a parfum. Il apas pe obraz. Ce senzatie delicata. Tacuta. Apoi strang toate flacoanele, cutiutele si recipientele. Le pun in ladita pe care i-am daruit-o acum un an. Ladita cu incrustatii imi e acum straina. Nici nu-mi vine sa cred ca eu am cumparat-o. Eram nebun, asta e explicatia. Tot atunci eram la fel de nebun dupa fiecare particica a ei, chiar si dupa cele pe care le ascundea, cu o nemultumire energica: pernutele de pe solduri, unghiile latarete, alunita de sub nas… Niciodata nu mi-as fi inchipuit c-or sa-mi placa chestii care, hotarat lucru, nu-mi plac. Acum, mai mult ca niciodata. Am terminat de impachetat. Ridic valiza – e grea – si o las in fata usii. Apoi deschid telefonul si ii sterg numele. Puf! Ca si cum nici n-ar fi existat. Voiam sa pleci. Ce bine ca ai plecat! Las’ ca recuperez eu hardul ala…