De Citit : Editoriale

Vocatia secreta

| 10 octombrie

Acum e mai mult, mai mare si mai frumos ca niciodata.

E o pace neasteptata cazuta din cer, o pauza de timp care-l culcuseste. Pentru prima oara e singur, desi pe un pat de spital. Toata viata a alergat ca un nebun, a muncit de-a dat in branci. Si-a dramaluit somnul, si-a calculat pasii. S-a obisnuit cu lipsa de odihna ca magarul cu paiele. Dar nu si-a pierdut prietenii, nu, nu. Daca-l suna cineva la trei dimineata, el se ridica drept ca o lumanare si pornea vijelios in ajutor. Nu gasea niciodata cuvintele potrivite sa raspunda ofenselor. Iar daca destinul lui ar fi fost unul public, si-ar fi cucerit, fara efort, titlul de sfant. Dar viata lui nu a ajuns niciodata cunoscuta publicului.
Acum se odihneste pentru prima data. De o saptamana sta – sau zace – in spital si taie frunza la caini. Asculta rabdator povestile flamboaiante despre bataturi, deochiuri, vraji, nenorociri si blesteme, despre intamplarile care au facut – pentru altii – diferenta dintre viata si moarte. E usor uimit ca nu-l viziteaza nimeni. Unde sunt cei care erau? Unde-s copiii, nevasta, prietenii? Mirarea lui s-a dizolvat alene in contact cu fauna taratoare a spitalului. E uimit. Umanitatea e mult mai diversa decat si-a imaginat vreodata. Are si naivitatea de a-i crede pe toti pe cuvant. De ce nu i-ar crede?
Acum sta in pat si se bucura. A iesit din operatie si nu-l mai doare nimic. Viata e din nou frumoasa si isi face planuri de viitor, in zumzaitul stins al reanimarii. Nici nu stie ca, de fapt, e sub efectul anestezicului. In clipa in care l-a deschis, chirurgul a tras o injuratura si l-a inchis la loc. De maine, durerile reincep. Si viata de care s-a despartit ieri tot de maine ii va baga gheara in coaste. Azi, insa, e un soare de nepovestit si lui ii place sa fie bolnav. Ah, e atat de bine sa te odihnesti pe un pat de spital!