Clipele sunt ca anii. O singura data.
Somnul cel mai bun e atunci cand vine dimineata. Te intinzi si esti gata sa dai tot aurul din lume pentru inca cinci minutele de somn. Atat. Cinci minutele. Svetlana ar fi dat si ea, desi n-avea chiar tot aurul din lume. In schimb, galagia de jos urca in valuri, facand sa duduie nu numai ferestrele, dar si podeaua. Degeaba si-a pus perna-n cap. Degeaba a inchis ochii strans, strans, riscand sa se umple de creturi. In curtea interioara era o harmlaie imensa. Plesneau bicele. Clopoteau talangile. Hauleau colindatorii. Epuizata de zgomotul care nu se oprea cu niciun chip, a iesit, somnoroasa, din asternuturi si s-a repezit sa caute zece lei. Apoi a deschis fereastra si a dat sa-i arunce in zapada. Exact in clipa aia seful colindatorilor a rasarit dintre carpele colorate, dintre blanuri, inaltandu-si obrazul catre ea. Toate ferestrele dormeau inchise, numai a ei facuse exceptie. Svetlana a incremenit. Barbatul, frumos ca un soare, era barbatul ideal. Smead, inalt, subtire, cu niste ochi care sparg inima-n doua, dintr-un falfait de gene. El s-a inclinat:
— Frumoasa conita, nu vrem bani, n-am ratacit toata noaptea pentru bani. Binevoiti a ne primi la caldura, cinci minutele, cat sa ne incalzim? Suntem oameni de onoare, dar cam rebegiti. Si i-a zambit cu toti dintii.
Spulberata de aripa inconstientei, Svetlana n-a putut sa-si reuneasca maxilarele pentru a refuza. In schimb, mana ei le-a facut semn vag, "urcati“. Ferestrele vecine au ramas nemiscate. Ceata se auzea tropaind pe scari. Cu inima batand, Svetlana le-a deschis inainte sa sune. Iar seful colindatorilor a luat-o usor de talie, dintr-una, si a sarutat-o cu foc. Pe langa ea a zburat, galagios, miros de oaie, de fum, de baliga si de frig. Cand a deschis ochii, casa era goala ca un pahar. Furasera pana si patul.