Marile momente au mici emisari.
Suntem in Cismigiu. O silueta se strecoara (agila, subtila, inefabila, afabila, inebranlabila) pe aleile parcului. Mana dreapta fixeaza sub ureche un telefon. Mana stanga cuprinde, sub ea, mamoasa, o servieta din piele de porc, burdusita. Silueta isi concentreaza toate fortele asupra aparatului, in interiorul caruia se ascunde adresantul. Si asta e foarte, foarte important.
— Domnule presedinte, eu le-am spus rusilor sa lase Caucazul in pace!
Ambasadorul american s-a albit la fata. Pricepeti, era o indrazneala de-a mea, dar o indrazneala. Nu pot tolera sa fim defaimati. Romania nu e jucaria nimanui. Nici la irakieni. Mai ales acolo ar trebui, cu tot respectul, domnule presedinte, sa ne pazim interesele. In Irak este batalia pentru viitorul energetic. Acolo ne vom aseza in toata puterea. M-am ocupat personal de trupele de interventie. Da, da, sub comanda mea, adica a dumneavostra. Toti oameni dintr-o bucata, romani verzi. Dar sa vedeti ambasadorul sovietic! Ce scandal a facut. Si i-am zis.
Nu permit. Suntem state suverane. Suntem in familia mondiala… A tacut, era rosu la fata! Domnule presedinte, acum in chestiunea globalizarii. V-am pus la dispozitie toate datele. Le am incontinuu la mine. Nu ma despart de ele cum nu ma despart de fotografia dumneavoastra… O scot acum! Ca le-am zis, domnilor, daca vreti, bine, daca nu…
Alo! Alo? Alo?! Dezastru! Domnule presedinte, inchideti imediat telefonul! Extraterestrii au interceptat convorbirea! Stati linistit la locurile dvs.! Sosesc. Va salvez! Va salvez io, domnule presedinte!
Silueta ridica pumnisorul spre cer. Pumnul se agita aruncand ceva intr-un tufis. Se indreapta batoasa spre iesirea Brezoianu. Daca s-ar apleca sa ia cineva telefonul abandonat, ar gasi doar o cutie negra, goala, de tigari.