intervalul RO
M-am lasat purtata de valul devoratorilor de arta si am ajuns si in acest an la deschiderea oficiala a longevivei bienale de la Venetia, ce bifeaza in 2009 cea de-a 53-a editie. Odata revenita acasa, imaginile – e drept – mai au inca nevoie de timp sa se linisteasca, iar gandurile sa fie puse in ordine. Pentru moment, spicuiesc doar cateva impresii, nelinisti si convingeri, lasand loc celor in masura sa intervina spre ajustarea lor fericita.
Cred ca se intampla printre primele dati ca Pavilionului Romaniei sa-i creasca o coada la vernisaj, poveste cu dublu tais, de vreme ce, pe de o parte, propulseaza expozitia in cauza in randurile mult ravnitelor Pavilioane ce reprezinta Franta ori Marea Britanie, iar, pe de alta parte, in suvoiul nervilor intinsi la maxim de atata imbulzeala, poate crea o stare de asteptare usor inselabila. Inca o observatie (de la distanta) ar fi aceea ca, spre deosebire de stilul marilor jucatori care stiu sa riste totul pe o singura carte, aducand in atentie interventii abrupte, simple proiectii ori chiar prezentari clasice strict personale, curatorul nostru invita trei pozitii artistice (disjuncte dupa parerea mea) pe una si aceeasi scena. Mi-e teama ca instalatia formulata pornind de la chiar tema in cauza – seductia intervalului – lasa nu doar gustul unei incropeli data fiind scara pavilionului si avalansa de public atras de Giardini, ci ca – mai mult – bruiaza (formal, estetic si emotional) fix relatia ce se vrea problematizata, aceea dintre viziunea autorului / autorilor si privitor.
Circumstantele ce ar fi pus-o in valoare, determinand-o ca plauzibila conceptual (ori care, la limita, ar fi putut-o salva) sunt cele care o pericliteaza major, instalatia in sine – un labirint sufocant, neaerisit, croit parca pentru pitici – aruncand in cele din urma o umbra de cacofonie peste intreaga suita de lucrari. Cum in chip paradoxal – vorba romanului „tot raul spre bine“ – din aceasta stangacie (rezultat al unei ambitii prea mari ori al imaturitatii) ies la suprafata fix productiile lui Constantinescu si Muresan, nu vreau decat sa le tin pumnii: sincer si cu bucurie!