De Citit : Editoriale

Vedere din Grecia spre Amfiteatru

| 07 octombrie

Terra, un hotel „all inclusive-you“, pentru cativa. Putem sa-i numim „ei“.

Scena – arena, semicirculara. In jur, concentrici, spectatorii, mii, vuiesc, se agita. Neimplicati direct, doar excitati: eroii lor, actorii lor, se lupta, joaca. Vad, cumva, chestia asta din balconul hotelului in care stau („all inclusive“ – pentru 40 EU/zi (!?) – off season, off course, totusi, este posibil? Doar atat!? Da, asta-nseamna progresul societatii. Asa a reglat piata!). In arena se-ntampla (nu vad bine, sunt cam departe totusi) ceva tragedie (antica, actual?). In care adica, indiferent ce actiuni initiaza omul, rezultatul lor va fi derizoriu, fata de implacabilul deznodamant deja hotarat. Zeii au decis, eroii marionete, doar executa partituri ce le par personale de la nivelul Geei pe care danseaza ceea ce li se comanda. De sus din balcon, mai sus mult decat tribunele spectatorilor, se vad, printre razele soarelui, sforile cu care sunt condusi. De aceea stiu ca miscarea lor, aleatorie-vazuta de aici, si care lor, acolo, le pare independenta si personala, e de fapt statica. O sumedenie de pozitii statice modificate succesiv.

Rezultat: nul. La fel, de mii de ani. Pe bune, de la „all inclusive“, se vede aproape clar toata tipsia. Zeii decid. Indiferent de cat de multi (niciodata foarte numerosi, uneori doar unu, doi sau trei – chiar daca-ntr-unul…), ei hotarasc. In fine, nu sunt sigur ca mai exista zei. Exista sigur insa niste interpusi. Razele soarelui ma lasa sa ii vad cum sforaresc de-acolo, de mai sus. Ei, cei care din banci si yahturi si palate si „consum de piata“ vad clar de tot tipsia-ntreaga. E farfuria lor. si-si fac cu ochiul pe deasupra si se joaca cu ea 365 de zile pe an. De nu le-o rasturnam in cap. Fierbinte.