In momentul in care locuiesti suspendat intre etaje, poate cel mai important lucru de care trebuie sa tii cont sunt vecinii.
[email protected]
Am avut partea mea de inundatii si mutari pana acum, si cred ca, in 2009, am atins un soi de ideal comfortabil. Cu tot cu concluziile aferente.Treaba cu vecinii e simpla. Trebuie sa descoperi un echilibru. Cel mai important factor: numarul de apartamente din bloc. Daca blocul e foarte mic, ai probleme. Pentru ca toti vecinii ajung sa te cunoasca, uneori mai bine decat vrei. Iar atunci cand vecinii nu te cunosc decat prin prisma vizorului lor, ai toate sansele sa fii prost-inteles. Mica galagie devine mare galagie pe o scara de doar trei etaje. Ti-e si rusine sa cari o saltea. Un bocanit e mult mai usor de identificat intr-un bloc de cinci apartamente. Iar colectivitatea compenseaza numarul mic de locatari printr-o precautie exagerata vizavi de musafirii tai.
Pe de alta parte, nici blocurile foarte mari nu sunt o alegere mult mai fericita. In monumentele megalitice liftul se strica saptamanal, putinii proprietari cu locuri de parcare nu-si ridica mana de pe volan cand isi gasesc locurile ocupate, ai muzica de la geamuri de doua ori pe zi iar acum cativa ani am mirosit o nunta care s-a desfasurat, cu mici si bere, direct pe bloc. In schimb, numarul mare de apartamente iti garanteaza o usoara anonimitate in fata fostilor spioni sovietici care-si asteapta pensiile. Practic, daca stai la etajul 6, cu exceptia inundatiilor sau a incendiilor, nu esti dator sa cultivi decat relatiile cu vecinii de palier si aia de sub tine. Si cu aia care au faina, ulei sau cablu. Dar cel mai mare avantaj – doar aici gasesti copii care se joaca in fata si iti zic "Buna ziua" ca unui adult.