Jurnalistii de „social“ au mai nou grija negustorilor… care tin calea procesiunilor religioase. Unii vand icoane cu leduri, altii crucifixuri fosforescente si alte kitschozitati, care, din China in care au fost „made“ pana pe taraba de gablonturi, nu au prea apucat sa fie sfintite sau omologate de soboare si sinoade.
Sunt si furnizorii de scaune pliante pentru cei obositi; de umbrele pentru cei plouati… si de covrigi pentru cei care nu tin postul negru. Randurile in permananta miscare ale pelerinilor sunt ingrosate de coloanele celor care le fac hagialacul mai suportabil, cu marfuri si servicii ad-hoc. Amploarea pe care o capata, de la an la an, pelerinajele de toamna din Iasi si Bucuresti a incetat sa mai fie o ciudatenie misticoida pentru coloanele de fapt divers si transmisiile corespondentilor TV.
Reportajele de la fata locului joaca mai degraba rolul de convocator pentru telespectatorii care au neglijat calendarul bisericesc. Daca senzationalul ne scapa printre degete – se socotesc reporterii – sa redam macar pitorescul situatiei, poate chiar virat in grotesc… Si iata-i pe micii telali de chitibusuri bisericesti apostrofati si admonestati de cei care, meniti sa transmita stirea, ajung astfel sa o deformeze cu interventia lor de biciuitori in templu. Numai ca aceasta indeletnicire e printre cele mai istoriceste normale cu putinta.
Targurile si iarmaroacele din toata lumea si din toate timpurile au fost prilejuite de sarbatori religioase, hramuri si sfintiri. Mari sosele ale Europei sunt la origini rute medievale de pelerinaj crestin; iar marile orase de la raspantiile acestora au fost ctitorite de stramosi ai covrigarilor de azi.